Administația Națională de Meteorologie anunță că în intervalul 20 ianuarie, ora 15.00 – 21 ianuarie, ora 06.00, ploile, lapovița ninsorile și vântul își vor face apariția în Muntenia și Dobrogea, dar și intensificări ale vântului la munte, local ninsori viscolite în Carpații Meridionali și de Curbură.
Din a doua parte a zilei de sâmbătă, 20 ianuarie aria precipitațiilor se va extinde în sud și sud-est; în Muntenia și în Dobrogea acestea vor fi în general moderate cantitativ, ploaie și lapoviță la început, iar în cursul serii și al nopții predominant ninsoare, astfel că se va depune strat nou de zăpadă în medie de 4…8 cm, local în jurul a 10 cm. În zona montană, în special în Carpații Meridionali și de Curbură, temporar va ninge.
Vântul se va intensifica în cursul nopții de sâmbătă spre duminică (20/21 ianuarie) la munte, mai ales pe creste, cu rafale de peste 70 km/h, local viscolind sau spulberând zăpada, iar în sud și sud-est va deveni moderat, cu intensificări de până la 40…45 km/h local în Dobrogea.
Notă: începând din a doua parte a zilei de duminică, 21 ianuarie, aria precipitațiilor va fi în extindere în majoritatea regiunilor și treptat vor predomina ninsorile.