Atenție! Restricții la vamă de Ziua Ungariei

145

Atenție, șoferi! Urmează o serie de restricții de circulație pe teritoriul Ungariei cauzate de Ziua Națională a țării vecine.

”Autorităţile de frontieră ungare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea că, începând cu data de 14.03.2019 ora 23.00 (ora României) până în data de 15.03.2019 ora 23.00 (ora României) și din 16.03.2019 ora 23.00 (ora României) până în data de 17.03.2019 ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.

Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 15.03.2019 este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare”, anunță Poliția de Frontieră.

Restricţiile nu se referă la mijloace de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile sau supuse unui anumit regim de temperatură.

Șoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulație pe drumurile publice din Ungaria.

Precizăm faptul că în aceste intervale de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.

”Autorităţile de frontieră din cele două state vor ține permanent legătura, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ (ex. folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor)”, mai spun polițiștii.

Recomandări

La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de marfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

De asemenea, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line dezvoltată și pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.