Atenție, restricții importante de circulație în Timișoara, astăzi. Orașul devine Capitala Bicicliștilor!

152

Peste 150 de oameni sunt implicați în aceste momente în organizarea Pedalării de Primăvară care are loc în următoarele ore în Timișoara.

Mai mult de 65 de voluntari s-au mobilizat – atât pentru buna organizare a traseului pe care timișorenii urmează să-l parcurgă în aceasta după-amiază, cât și în echipe de coordonatori de activități.

Întreaga comunitate locală s-a mobilizat și scopul este unul singur: pentru câteva ore Timișoara devine Capitala Bicicliștilor din România.

Mii de bicicliști sunt asteptați să vină din toate colțurile orașului, pentru a pedala împreună un traseu în premieră pentru Timișoara.

Bicicliștii vor avea șansa unică să pedaleze pe sub Bastionul Maria Theresia, pe contrasens.
Și toate acestea datorită parteneriatului minunat dintre autorități – Poliția Rutieră, Poliția Locală și Jandarmeria Română – și cei peste 60 de voluntari, care se vor asigura că traseul le este rezervat exclusiv utilizatorilor de mijloace de transport alternativ din Timișoara.

De departe poate să pară puțini, dar astăzi se vor număra cu adevarat și se va ști câți sunt pe două roți. Poate în acest fel se sa păstrează titulatura de de Capitala Bicicliștilor din România pentru mai mult de câteva ore.

Verde pentru biciclete 10 – Pedalăm mai departe!

Program și Traseu

16-17.20 – Pe platforma din fața halelor Timco:
• expoziție de flori – pentru cei care nu-și doresc să pedaleze în mod special, dar vor să-și arate sprijinul fața de cicliști.
• standuri cu activitati tematice: spălătorie de biciclete, atelier de înfrumusețare a bicicletelor , cabina foto, demoshop dm markt, de la profesioniștii care lucrează la cea mai iubita sala de fitness
• MC Bogdan Nicolai si Dj Armies vor avea grija ca atmosfera sa fie de sarbatoare

17.30 Start – Se pleacă de la Platforma Timco, înainte pe Calea Circumvalațiunii – Calea A.I.Cuza – sens giratoriu Piața Mărăști – Str. Oituz – sens giratoriu Punctele Cardinale – Str. Hector (contrasens) – prin bastionul Maria Theresia (contrasens) – Bd. I.C.Brătianu – Str. Michelangelo – pasajul Michelangelo prin sensul giratoriu – Bd. C.Coposu (întoarcere la Parcul Poporului- Bd. C.Coposu – trecere pe deasupra pasajului Michelangelo – Bd. V.Pârvan – la stânga pe Bd. M. Viteazu (contrasens) – întoarcere în piața N.Bălcescu – Bd. M.Viteazu (contrasens) – Pod Mihai Viteazu – Str. 20 Decembrie 1989 – Bd. Regele Ferdinand – Bd. Republicii – Str. Sf Ioan- Str. Victor Vlad Delamarina – Str. Mărășești –

18.30 Finish – Piața Victoriei
Concert Phaser
Concert Smiley
21.30 Artificii – Parcul Central

”Pentru buna desfășurare a evenimentului, copiii sub 14 ani ani pot participa la eveniment doar însoțiți de un adult, iar pentru cei mai mici iubitori de bicicletă, îi rugăm pe părinți să folosească scaune speciale pentru bicicletă omologate. Posesorii bicicletelor cu roți ajutătoare sunt așteptați cu drag la punctul de start și finish, dar nu recomandăm parcurgerea traseului de către juniori.

În cele din urmă, facem un apel către toți conducătorii de autovehicule aflați în trafic pe traseul pedalării, sâmbătă, între 17.30 și 18.30, să fie răbdatori și cooperanți atât cu echipajele Poliției Române cât și cu voluntarii VpB.”, transmit reprezentanții asociației Verde pentru Biciclete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.