Producătorii din industria alimentară românească atrag atenţia autorităţilor că ouăle importate din spaţiul comunitar nu respectă legislaţia naţională privind marcarea pe coajă a perioadei în care pot fi consumate.
Preşedintele Federaţiei Pro Agro, Emil Dumitru, a declarat că, în aceste condiţii, este foarte greu de stabilit dacă ouăle respective se încadrează în termenele de valabilitate.
În context, producătorii români au solicitat controale serioase privind calitatea acestor produse.
România este singura ţară din comunitatea europeană unde ouăle sunt inscripţionate direct din ferma producătoare.
Durata de valabilitate a unui ou este de 28 de zile, şi a adăugat că ouăle de import ajung pe rafturile magazinelor după cel puţin o săptămână de la recoltare în contextul în care de multe ori ele vin în ţară neştampilate, iar procedura este realizată ulterior.