Atacul terorist de la Ouagadougou s-a soldat cu 27 de morţi, a declarat sâmbătă ambasadorul Franţei în Burkina Faso, într-un mesaj postat pe Twitter.
Gilles Thibault adăuga că „naţionalitatea decedaţilor (nu era) cunoscută încă” şi a anunţat că „aproximativ 150 de persoane de 18 naţionalităţi (au fost) evacuate şi tratate de centrul primar de îngrijiri”.
Contrar declaraţiilor unui ofiţer din cadrul Jandarmeriei din această ţară, diplomatul francez a declarat că doar trei atacatori – ci nu patru – au fost ucişi şi că printre aceştia nu se află femei.
Atacul, lansat vineri seara la hotelul Splendid, frecventat de străini, situat în cartierul de afaceri din capitală, a fost revendicat de Al-Qaida în Magrebul Islamic (AQMI), a anunţat organizaţia SITE, specializată în supravegherea reţelelor islamiste.
Directorul spitalului universitar din Ouagadougou a declarat sâmbătă dimineaţa că răniţi îngrijiţi în această instituţie au spus că au văzut cel puţin 20 de cadavre în hotel şi în împrejurimi.
Ministrul de Externe Alpha Barry a vorbit puţin mai înainte de „mai mulţi morţi” şi a anunţat că forţele de ordine se pregăteau să ia cu asalt presupuşii islamişti care s-au baricadat înăuntru împreună cu ostatici.
Naţionalitatea victimelor şi ostaticilor nu a fost precizată pentru moment.
Alpha Barry a declarat că o susţinere din partea forţelor speciale franceze nu este exclusă în asaltul de la hotelul Splendid, unde un nou schimb de focuri a izbucnit către ora 0.40 GMT (2.40, ora României), după o oră de acalmie.
Un reprezentant al armatei americane a declarat că Parisul a solicitat ajutorul mijloacelor de supraveghere şi recunoaştere aparţinând Statelor Unite.
Hotelul, de cinci etaje, este frecventat uneori de militari francezi din cadrul Operaţiunii Barkhane, o forţă cu baza în Ciad a cărei misiune este să lupte împotriva grupărilor armate jihadiste din Sahel.
Atacatorii – care ar fi cel puţin trei şi ar purta turbane potrivit unor martori – au pătruns vineri seara în hotel şi au mitraliat restaurantul Capuccino, de asemenea frecventat de străini, situat de cealaltă parte a străzii.
„Tocmai deschiseserăm, când am auzit focuri de armă. Trei bărbaţi trăgeau în aer”, a declarat Vital Nounayon, un angajat al restaurantului.
„Mulţi oameni şi-au părăsit maşinile şi motocicletele şi au fugit. Ei (atacatorii) au incendiat maşinile. Au deschis focul şi asupra restaurantului Capuccino, din faţa hotelului, după care au dat foc”, a adăugat el.
Două maşini au explodat, iar un schimb de focuri violent a izbucnit la sosirea forţelor de ordine.
Atacatorii s-au baricadat după aceea în hotel, împreună cu ostatici, iar forţe de ordine depuneau eforturi să stabilească numărul acestora înainte să pornească asaltul, a declarat un ofiţer din cadrul Jandarmeriei naţionale, care a solicitat protecţia anonimatului.
O interdicţie de circulaţie a fost decretată începând de la ora 23.00 GMT (1.00, ora României) şi până la ora 6.00 GMT (8.00, ora României), a anunţat ambasadorul Franţei la Ouagadougou Gilles Thibault, într-un mesaj postat pe Twitter. Ambasada Franţei a creat o celulă de criză pentru cei 3.500 de francezi care trăiesc în Burkina Faso şi i-a îndemnat să stea acasă.
Primul atac islamist la Ouagadougou
În cazul în care pista Al-Qaida se confirmă, va fi pentru prima dată când o grupare islamistă efectuează un atac la Ouagadougou.
Într-un comunicat, AQMI precizează că atacul este opera uneia dintre filialele sale – Al Mourabitoune – o grupare condusă de către jihadistul algerian Mokhtar Belmokhtar, care a revendicat luna trecută atacul de la hotelul Radisson din Bamako, în Mali.
Burkina Faso se confruntă cu tulburări de la îndepărtarea de la putere, în octombrie 2014, a preşedintelui Blaise Compaoré, în urma unei revolte populare, însă – spre deosebire de Mali, cu care se învecinează – această ţară, a cărei populaţie este în proporţie de 60% musulmană, a fost ocolită în mare măsură de violenţe islamiste.
Acest atac reprezintă o provocare pentru noul preşedinte Roch Marc Kaboré, ales în noiembrie 2015, care a numit miercuri un Guvern de 30 de membri, inclusiv o serie de figuri noi, marcând astfel o ruptură cu era Compaoré.
În decembrie Ambasada Franţei le-a recomandat francezilor să evite să se deplaseze în estul Burkina Faso, în urma unor informaţii potrivit cărora jihadişti din Mali au ameninţat că vor răpi străini.
În mai 2015, gruparea islamistă Al Mourabitoune a anunţat că deţine un cetăţean român, răpit în aprilie, într-o mină din nordul Burkina Faso.
În octombrie, aproximativ 50 de persoane înarmate au atacat o brigadă a Jandarmeriei, în apropiere de frontiera cu Mali, omorând trei oameni. Guvernul de la acea vreme a imputat acest atac liderilor unei lovituri de stat eşuate, date cu o lună înainte de membri din cadrul Regimentului pentru Securitate Prezidenţială (RSP).
Grupări islamiste au comis, în ultimii ani, un anumit număr de atacuri în ţări din Africa de Vest care se învecinează cu Sahelul.