2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Atelier de socializare prin caligrafie

Nu cu mult timp în urmă, cu o generație sau două, scrisul de mână era ceva de admirat. Un scris frumos și citeț era blazonul celui ce stăpânea artistica îndeletnicire.

Școlarii, de la cele mai simple încercări cu creionul iar mai apoi cu tocul cu peniță pe hârtie, erau îndemnați să lucreze curat și îngrijit. Ca să nu mai pomenim de secole în urmă când meseria de caligraf era rezervată unei elite a cărții. Unii mai știau să citească câte ceva slovă de pe o foaie dar să o așternă cu meșteșug pe fila albă era o artă în sine.
Cu sute de ani în urmă sute și mii de volume erau copiate de mână la lumina lumânărilor. Abia după tipărirea Primei Biblii cu litere mobile sculptate in lemn de meșterul Johannes Gutemberg a luat avânt tiparul modern ce este cunoscut și azi. Dar încă de pe atunci progresul tehnologic a dus la regresul altui meșteșug, cel al caligrafului. Și acest regres continuă șo acum după cinci sute de ani. Tot mai puțini știu să scrie cu tocul inmuiat în cerneală. Unii nici nu știu ce este o călimară. În unele state nordice „dezvoltate” au apărut deja propuneri ca la primele clase scrisul de mână să nu se mai predea sau să rămână doar o materie opțională.
caligrafie 2Mai ține minte cineva că penița pe hârtie scârțiîe? Mai scrie cineva cu stiloul? Pentru a lupta înpotriva celor ce pier Asociația Culturală Salvaţi Patrimoniul Timişoarei încercă un demers în egală măsură social cât și de restituire culturală.
Va avea loc în curând ( sâmbăta ce vine) un atelier de socializare prin caligrafie. Pentru unii va fi de reamintire pentru cei mai tineri de descoperire a ceva inefabil scrisul cu cerneală.
Scrisul unei persoane o individualizează implicând întreaga sa fiinţă în semnele grafice. În procesul de formare al scrisului există o perioadă de activitate voluntară când executarea unui semn grafic se face cât mai apropiat de modelul dat. În timp, scrisul a devenit tot mai facil şi instrumentalizat, oamenii uitând că este o artă, o terapie şi un instrument de exprimare profundă. Din acest motiv ar fi bine ca preţ de două ore oricine să facă un exercițiu. Să lăse mijloacele tehnice deoparte şi să se alăture atelierului de socializare prin caligrafie unde participanţii de toate vârstele vor scrie cu stilouri fragmente de texte propuse. Cadrul, muzica, hârtia şi stilourile vor fi asigurate de Asociaţia Culturală Salvaţi Patrimoniul Timişoarei la Casa cu Ax de Fier sâmbătă, 9 decembrie 2017 de la ora 10,
Pentru că orice lucru important are un preț există și o taxă de participare de 20 de lei. Nu se va îmbogăți nimeni din suma adunată. E doar o formă de a atrage atenția asupra calității ce trebuie plătită. Copiii până în 14 ani au asigurată intrarea liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„A fost un an plin de incertitudini în mediul de business, iar instabilitatea politică accentuează problemele cu care se vor confrunta companiile anul viitor”

 Anul 2024 a adus concedieri în multe companii din domenii precum automotive sau IT&C, dar și stoparea unor investiții ce au fost inițiate...

Integrare educațională non-formală prin programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, dedicat cultivării motivației de a învăța

Universitatea de Vest din Timișoara a lansat începând cu anul universitar 2024-2025, programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, program care constă în derularea de activități...

Citește și :