9.1 C
Timișoara
sâmbătă 2 noiembrie 2024

Atelier de film pentru tineri, organizat de Asociaţia Contrasens şi Festivalul Ceau, Cinema!

Tinerii pasionaţi de film se pot înscrie la un atelier de producţie, actorie şi regie care va avea loc în timpul Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara. Atelierul este organizat cu sprijinul Asociaţiei Culturale Contrasens, prin programul „The Other Europe´s Cinema”.

Între 15 şi 18 iulie, participanţii la Atelierul Ceau, Cineva! vor avea întâlniri cu trei dintre invitaţii ediţiei a opta a festivalului: producătoarea Anda Ionescu, actriţa Ioana Bugarin şi regizorul de filme documentare Andrei Dăscălescu. De asemenea, cursanţii vor avea posibilitatea să vadă filmele la care au lucrat cei trei tutori şi care sunt incluse în programul Ceau, Cinema!

Participarea la atelier este gratuită, iar locurile sunt limitate. Cei care doresc să se înscrie sunt rugați să completeze formularul disponibil pe site-ul ceaucinema.ro: https://forms.gle/HtEfLR5ycdpw475dA

Atelierul Ceau, Cineva! este adresat tinerilor între 14 şi 19 ani. Termenul limită pentru înscrieri este 8 iulie.

Producătoarea Anda Ionescu va face o scurtă prezentare a procesului de producţie a unui film, de la scenariu şi până la distribuţie, exemplificând cu diverse formate şi genuri (scurtmetraj şi lungmetraj, ficţiune şi documentar). Cele mai noi filme la care Anda Ionescu a lucrat ca producătoare sunt lungmetrajele de ficţiune „Mia îşi ratează răzbunarea” (2020, r. Bogdan Theodor Olteanu) şi „Otto Barbarul” (2020, r. Ruxandra Ghiţescu) şi documentarele de lungmetraj „Holy Father” (2020, r. Andrei Dăscălescu) şi „Noi împotriva noastră” (2020, r. Andra Tarara), toate incluse în programul Ceau, Cinema!

Folosind studii de caz din portofoliul propriu, regizorul Andrei Dăscălescu va aborda aspecte variate ale filmului documentar, de la etica și provocările alegerii unui subiect, până la stiluri și strategii de filmare, relația cu personajele, organizarea montajului și succesul unui film. Andrei Dăscălescu este autorul multipremiatelor documentare de lungmetraj „Constantin și Elena” (2009), „Planeta Petrila” (2016) și „Holy Father” (2020). El este totodată director de imagine, scenarist și monteur al propriilor filme.

Pornind de la filmele în care a jucat, Ioana Bugarin va discuta despre provocările actoriei de cinema, cu accent pe procesul de construcție a unui rol şi pe munca cu partenerul. Născută la Timişoara, Ioana Bugarin a devenit cunoscută în cinematografia română cu rolul Ileana din „Moromeţii 2” (2018, r. Stere Gulea), după ce debutase în film încă din liceu, când a jucat în „O poveste de dragoste, Lindenfeld” (2014), de Radu Gabrea. În prezent are roluri centrale în lungmetrajele „Mia îşi ratează răzbunarea” (2020) şi „Otto Barbarul” (2020). Din 2019, este actriţă a Teatrului Odeon din Bucureşti.

Mai multe detalii despre atelierul Ceau, Cineva! se găsesc pe site-ul ceaucinema.ro, precum şi pe paginile de Facebook Asociaţia Culturală Contrasens şi Ceau Cinema – Festival de buzunar.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Asociația Culturală Contrasens este o organizație care promovează arta și cultura ca spațiu critic fundamental pentru dezvoltarea comunităților și a cetățenilor.

„The Other Europe´s Cinema” este un program de stimulare a apetitului pentru cinematografia est-europeană prin ateliere de educație prin film.

Parteneri ai atelierului: CinEd, Institutul Francez Timișoara, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Peste 200 de oameni au murit în urma inundațiilor din Valencia

Până acum, 211 oameni au murit în urma inundațiilor din Spania. Premierul spaniol a trimis 100.000 de soldați și polițiști în zonele inundate. Cu...

Seară de vis a economiei timișene a fost sărbătorită cu fast și focuri de artificii | FOTO-VIDEO

De peste trei decenii în mediul de afaceri timișean s-a încetățenit obiceiul ca la final de an să se facă clasamentul firmelor cu cele...

Citește și :