Atac aerian masiv al SUA, alături de Marea Britanie și Franța in Siria!

544

O alianţă formată din SUA, Marea Britanie şi Franţa a lansat, sâmbătă dimineaţă (ora 4.00 în România), un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancţiona regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia oraşului Damasc. Anunţul bombardamentului a venit de la Donald Trump, într-o declaraţie de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor „bombardamente punctuale” asupra unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale „dictatorului” Bashar al-Assad. Preşedintele american avertizase încă de miercuri că Statele Unite vor ataca Siria în urma unui atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad. Regimul aflat la conducere în Siria, precum şi Rusia au negat însă orice implicare acuzând că este o înscenare, un pretext pentru o operaţiune militară. Vă prezentăm mai JOS situaţia din Siria, după lansarea ATACULUI de sâmbătă dimineaţa:

UPDATE 8.30 Iranul avertizează că vor exista consecinţe regionale după bombardamentele asupra Siriei

Iranul a avertizat sâmbătă că atacurile lansate de SUA, Marea Britanie şi Franţa împotriva Siriei vor genera ”consecinţe regionale”, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

”Statele Unite şi aliaţii săi nu au avut nicio dovadă şi au atacat fără să aştepte o poziţie a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice”, a tranmsis Ministerul de Externe de la Teheran.

De asemenea, Iranul a avertizat că SUA şi aliaţii ei ”vor fi responsabili pentru consecinţele regionale ale acestei acţiuni”.

Ministerul iranian de Externe a adăugat că puterile Occidentale s-au folosit de ”presupusul” atac chimic de săptămâna trecută din oraşul Duma pentru a submina poziţia lui Bashar al-Assad în războiul sirian.

Iranul este unul dintre suţinătorii regimului condus de Bashar al-Assad.

UPDATE 8.10 Un oficial pro-Assad susţine că bazele militare atacate fuseseră evacuate în urma avertizărilor ruse

Obiectivele militare din Siria atacate de SUA, Franţa şi Marea Britanie fuseseră evacuate în urmă cu câteva zile ca urmare a informaţiilor primite din partea Rusiei, a declarat un oficial din cadrul alianţei de organizaţii militante regionale care sprijină regimul de la Damasc.

„Am absorbit atacul”, a declarat oficialul pentru agenţia de ştiri Reuters.

„Am primit o avertizare timpurie privind atacul de la ruşi … şi toate bazele militare fuseseră evacuate cu câteva zile în urmă”, a adăugat oficialul, care a precizat că autorităţile efectuează o „evaluare a daunelor materiale”.

Regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, care de şapte ani este angrenat într-un conflict militar cu forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, este sprijinit de Rusia, Iran şi o serie de grupări militante şiite susţinute de Teheran, printre care se numără şi organizaţia libaneză Hezbollah.

UPDATE 8.00 Cel puţin trei civili au fost răniţi în urma atacurilor lansate împotriva Siriei, anunţă Damascul

Cel puţin trei civili au fost răniţi în urma bombardamentelor lansate de SUA, Marea Britanie şi Franţa asupra Siriei, a anunţat, sâmbătă, televiziunea de stat din Siria, citată de site-ul postului CNN.

Televiziunea publică siriană susţine că sistemele antibalistice au doborât cel puţin zece rachete occidentale.

”Mai multe rachete au fost interceptate, însă au fost răniţi cel puţin trei civili”, a relatat presa regimului de la Damasc.

UPDATE 7.20 Theresa May afirmă că nu exista altă alternativă decât acţiunea militară împotriva Siriei

Premierul britanic Theresa May a declarat că atacurile împotriva Siriei nu reprezintă o încercare de schimbare a regimului de la Damasc, adăugând că Londra şi aliaţii occidentali au încercat pe toate căile diplomatice să stopeze folosirea armelor chimice.

„Nu este vorba de o intervenţie într-un război civil. Nu este vorba despre o schimbare de regim”, afirmă Theresa May într-un comunicat emis sâmbătă dimineaţă, informează agenţia Reuters.

Atacurile au fost o reacţie la dovezile semnificative care indică faptul că forţele regimului preşedintelui Bashar al-Assad sunt responsabile de atacul cu arme chimice de la periferia Damascului, a continuat premierul britanic.

UPDATE 6.52 Secretarul general al NATO afirmă că susţine acţiunile SUA, Marii Britanii, Franţei în Siria

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, afirmă că sprijină acţiunile militare efectuate de Statele Unite, Mare Britanie şi Franţa împotriva unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale regimului din Siria, se arată într-un comunicat postat pe site-ul organizaţiei de securitate.

„NATO a condamnat în mod constant utilizarea continuă a armelor chimice de către Siria drept o încălcare clară a normelor şi acordurilor internaţionale. Folosirea de arme chimice este inacceptabilă, şi cei responsabili trebuie traşi la răspundere”, a declarat Stoltenberg.

Oficialul NATO a mai adăugat că atacurile forţelor americane, britanice şi franceze vor „reduce capacitatea regimului de a mai ataca poporul sirian cu arme chimice”.

UPDATE 6.00 Ambasador rus: Atacurile din Siria vor avea consecinţe/ SUA şi aliaţii poartă responsabilitatea

Atacurile din Siria vor avea consecinţe, avertizează Anatoli Antonov, ambasadorul Rusiei la Washington, precizând că Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa poartă întreaga responsabilitate pentru aceste acţiuni.

„Cele mai sumbre temeri s-au adeverit. Avertismentele noastre au fost ignorate. Este aplicat un scenariu planificat. Suntem din nou ameninţaţi. Am avertizat că acţiunile de acest gen nu vor rămâne fără consecinţe. Întreaga responsabilitate pentru aceste acţiuni aparţine Washingtonului, Londrei şi Parisului. Insultarea preşedintelui Rusiei este inacceptabilă şi inadmisibilă”, afirmă ambasadorul rus.

„Statele Unite, care deţin cel mai mare arsenal chimic, nu au dreptul moral de a blama alte ţări”, a subliniat diplomatul rus.

sursa: mediafax.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.