ASU Politehnica a fost la un pas de a produce surpriza etapei cu numărul 34. Reveniți pe „Știința”, alb-violeții au întors, de la 0-1, duelul cu Academica, dar au primit un eurogol, în ultimul minut de prelungire și au fost nevoiți să se mulțumească cu o remiză, la capătul unui meci în care buturile au fost apărate de Alex Borbei, un portar de doar 15 ani!
Ilfovenii au început tare jocul din „inima” Timișoarei și după puțin peste un sfert de oră de joc au deschis scorul, grație golgheterului din ultimele etape, Adrian Șut, care a reluat, sub bară, din doar câțiva metri, o centrare venită din stânga. O secvență mai târziu, tânărul Borbei a scos excelent o lovitură liberă a lui Barbu, pentru ca la poarta cealaltă, doar Mihai Ene să îi dea ceva emoții lui Vâlceanu. Cel puțin până la reușita lui Ursu, din minutele de prelungire ale primului act. Vârful sosit de la U Cluj a trimis în lung, o minge venită, printre fundași, de la Alin Ignea.
Reușita din finele primei reprize le-a dat încredere gazdelor, care au jucat mult mai avântat la reluare. Și după fix opt minute, eforturile lor au fost încununate de încă o reușită a lui Ursu, care a reluat simplu, din șase metri, o minge venită de la Bedea! A fost și ultima sa fază în meci, pentru că a fost nevoit să plece mai repede la vestiare, din cauza unei accidentări. Liderul a mizat totul pe cartea atacului, iar Ilie Poenaru a epuizat toate schimbările în doar 10 minute. Nou-intratul Nicola a avut șansa egalării, dar Borbei a respins superb de sub bară (65), în vreme ce în careul celălalt Vidrăsan a trimis dezamăgitor, deși avea toată poarta în față – după o acțiune a lui Manea (74).
Oaspeții au forțat însă pe final, și după șansele lui Barbu, au dat lovitură în al treilea minut de prelungire, grație unei reușite superbe semnate de Mihalcea – șut din stânga, direct în vinclul porții apărate de „puștiul” Borbei. 2-2 și alb-violeții rămân la șase „lungimi” în fața Energeticianului – prima echipă de sub linie, înaintea deplasării din „intermediara” de la mijlocul săptămânii, de la Ghermănești, cu Sportul Snagov.