La sediul Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara, jucătorii din lotul echipei de fotbal ASU Politehnica au primit carduri nominale de utilizatori ai bibliotecii. Cardurile le-au fost înmânate de rectorul UPT, prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Şerban.
Prin acest eveniment, Universitatea Politehnica respectă tradiția de aproape 100 de ani de fotbal studențesc alb-violet și accentuează faptul că Politehnica este, la ora actuală, singura echipă eminamente studențească din sistemul național divizionar de fotbal.
Educația fizică a fost mereu materie obligatorie la UPT, iar selecționatele studenților universității participă, prin tradiție, la campionatele naționale studențești, la diverse ramuri sportive. În trecut, decenii la rând, jucătorii echipei de fotbal Politehnica erau, aproape toți, studenți ai universității.