ASU Poli și Ripensia, muguri de primăvară

362

Primăvara 2018 va fi una de efervescență pentru fotbalul timișorean de ligă secundă.

În campionatul ce se va relua sâmbătă, ASU Politehnica va juca o carte mare. Cartea barajului spre Liga I. (Pentru primele două locuri, Călărașiul și Sibiul sunt prea bine înfipte…). Sunt șase puncte între alb-violeții de pe Știința și echipa din orașul Turnului Chindiei, dar distanța se poate înjumătăți după chiar prima etapă a acestui an. Când muntenii joacă în curtea legendarei Facultăți de Mecanică!

Sigur că, tot auzim asta, ASU Politehnica nu ar fi pregătită de aerul mult mai tare al primului eșalon. Dar ce înseamnă să fii cu adevărat pregătită? Sepsi, echipa cu nume de băutură răcoritoare din străvechiul pământ românesc al Covasnei și Harghitei, a fost, sezonul trecut? Nu, dar a promovat! Acum se luptă pentru evitarea retrogradării, e drept. Dar același lucru îl face și ACS Poli, la cinci ani după debutul în Liga I… Iar UTA, în vară, anunța că e mai pregătită ca niciodată să revină, după mai bine de un deceniu, în elită. Și iată cum e fotbalul!… UTA e acum în corzi!

Cealaltă timișoreană de Liga a II-a, Ripensia, se va bate să evite revenirea în C. Satu Mare și Tg. Mureșul au aruncat, în iarna ce stă să se încheie, prosopul, așa că mai rămân trei locuri în discuție. Pandurii și Suceava au probleme mari, rămâne de văzut… Venirea lui Paul Codrea pe banca grupării prezidate de Radu Ienovan a generat și o primenire a lotului roș-galben-albastru. Mediop, golgeterul campionatului, continuă în Ciarda Roșie, după ce a fost atât de aproape de a fi transferat de Gică Hagi. Nu-i nimic, Remi, mai dai 14 goluri în primăvară și la vară chiar te duci la Viitorul!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.