Pompierii militari din cadrul ISU Timiș, se bucură de sprijinul celor doi colegi patrupezi, de o inteligență rar întâlnită, ceea ce îi face să devină niște parteneri de nădejde în misiunile de căutare-salvare a persoanelor.
Este vorba despre patrupezii ASTOR și SEMA.
ASTOR este un câine care face parte din rasa Labrador, născut în 4 iunie 2015. Iar începând cu luna iunie a anului 2017, a devenit primul patruped voluntar, împreună cu stăpânul său Claudiu Vesa, care este conductor canin și voluntar la ISU Timiș.
SEMA este o cățelușă care face parte din rasa Ciobănesc Belgian Malinois. S-a născut în 25 mai 2014, la Centrul Chinologic Sibiu, iar din luna ianuarie 2015, face parte din marea și frumoasa familie a pompierilor militari timișeni.
Cei doi patrupezi sunt de un real ajutor pentru echipajele de pompieri în misiunilor de căutare-salvare a persoanelor, participând la nenumărate misiuni reale, aplicații și exerciții organizate de ISU Timis.