Asociația Timișoara 2021 organizează concurs

60

Pentru că anii de pregătire ai proiectului Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii sunt extrem de importanți pentru un 2021 de success, Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii organizează concursul deschis pentru ocuparea următoarelor poziții, în cadrul Consiliului Director:

-Reprezentant al sectorului cultural instituțional;
-Reprezentant al scenei culturale independente și al sectorului Industriilor Culturale și Creative.

Pentru cele două poziții pot aplica toate persoanele fizice care îndeplinesc criteriile specifice în vederea atingerii obiectivelor proiectului Timișoara 2021, în acord cu principiile unui management responsabil, vizionar și sustenabil în procesul de implementare și al gestionării moștenirii proiectului Timișoara 2021.

Membrii aleși vor face parte din Consiliul Director al Asociației care va superviza păstrarea viziunii în procesul implementării proiectului Timișoara 2021 și-l vor susține, consilia și promova.

Dosarul format din: CV, Scrisoare de intenție, copia cărții de indentitate, precum și declarația pe proprie răspundere, va fi transmis de către cei interesați, prin e-mail, la adresa: recrutare.board@timisoara2021.ro sau va fi depus la sediul asociației: Bastionul Maria Theresia, Etaj 1, Corp B1.

Termenul limită de depunere a dosarului este 18.03.2019, ora 23:00 (CET, sau 00:00, ora României).

Toate detaliile legate de calendarul concursului, criteriile de selecție ale aplicanților, precum și condițiile de eligibilitate, le găsiți pe site-ul Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii: http://www.timisoara2021.ro/2019/02/15/anunt-ocupare-pozitii-consiliul-director/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.