Pentru a contribui la dezvoltarea cartierului Traian și a veni în sprijinul năzuințelor Asociației Cetățean de Traian, GAL Timișoara va finanța în perioada următoare investiții în locuințe sociale, cu o sumă de 900.000 de euro.
Menționăm că proiectul GAL Timișoara a plecat de la ideea de a rezolva statutul tuturor spaților sociale din zona Traian, încerând să asigure fonduri pentru acoperirea deficitului locativ al primăriei Timișoara.
Mai mult decât atât, continuând efortul de promovare a mărcii locale „Produs în Banat”, pentru a susține industria HoReCa și pentru a continua eforturile Asociației pentru Promovarea Turismului Timiș, Asociația GAL Timișoara a realizat un concurs gastronomic, un prim eveniment de acest tip, prin intermediul unui proiect cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, ai cărui câștigători sunt:
1. Premiul special pentru contribuția adusă la dezvoltarea fondului de rețete tradiționale din Banat: Clătite la tigaie
2. Premiul special pentru utilizarea ingredientelor naturale: Restaurant Valahia
3. Premiul special pentru preparatul care respectă rețeta tradițională și caracteristicile produsului: Casa Iorgovanul
4. Premiul special pentru cel mai tradițional produs: Casa del Sole
5. Premiul special pentru cel mai bun antreu: Restaurant Miorița.
Recomandările noastre pot fi vizualizate pe aici.
„Mă bucur că astăzi, reprezentând GAL Timișoara, am putut să il felicit pe președintele Asociației Cetățean de Traian, Sergiu Lazin, pentru târgul de Crăciun pe care il lansează, Seri de TraIARNĂ, dând viață zonei istorice și să purtăm o serie de discuții cu privire la dezvoltare cartierului Traian” spune președintele GAL Timișoara, Cătălin Tiuch.