Consiliul Director al Filialei Județene Timiș a Asociației Comunelor din România a analizat solicitările transmise de Inspectoratul Școlar Județean Timiș și de Instituția Prefectului Județului Timiș privind aprobarea Instrucțiunii pentru crearea și/sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare on-line emis de Ministerul Educației și Cercetării.
Edilii sprijină ideea generală de a ajuta dascălii și elevii cu suport tehnologic pentru cursurile mutate în on-line, însă atrag atenția că bugetele primăriilor au avut de suferit, mai ales în perioada pandemiei, astfel că există șansa să nu poată suporta costurile pentru echipamente.
„Nu putem să ne arogăm atribuții care sunt de competența exclusivă a altor instituții publice. Este de competența Ministerului Educației și Cercetării să asigure suportul didactic pentru desfășurarea cursurilor așa cum este și în cazul manualelor școlare. (…) Mai mult, trebuie avute în vedere prevederile art. 5 din Legea nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare: „Art. 5. – Ajutorul financiar se acordă beneficiarilor de către Ministerul Educației și Cercetării, pe baza documentelor doveditoare prevăzute în normele metodologice.”
Dorim ca toți elevii din unitățile administrativ-teritoriale să beneficieze de educație, dar uneori instituții ale statului de la nivel central împing spre administrația publică locală sarcini, fără a asigura și resursele materiale necesare. Prin urmare, solicitarea de a asigura elevilor și profesorilor tablete sau laptopuri, acces la internet și măsuri pentru protecția datelor cu caracter personal, incubă resurse financiare pe care cele mai multe unități administrativ-teritoriale nu le pot asigura, în primul rând din cauza bugetelor mici, în al doilea rând, din cauza încasărilor reduse datorită prelungirii termenelor pentru plata impozitelor și taxelor locale și în al treilea rând, din cauza multor cheltuieli efectuate în vederea combaterii pandemiei cu Coronavirus-19 – echipamente, dezinfecții, ajutoare pentru persoanele defavorizate etc.
În consecință, rugăm Ministerului Educației și Cercetării să respecte obligațiile care îi revin conform legii”, se arată în comunicatul semnat de președintele Filialei Județene Timiș a Asociației Comunelor din România, Ionel Curuți.