Asistență pentru victimele violenței domestice, la Timișoara. Autoritățile cer fonduri europene

330

Autoritățile din Timișoara își îndreaptă atenția spre un domeniu mult neglijat – violența în familie. Și cum Uniunea Europeană este dispusă să aloce bani frumoși pentru proiecte de stopare a fenomenului, primăria vrea să acceseze fonduri nerambursabile.

Cererea de finanțare pentru proiectul ”SEVA – Stop! Eliminăm violența și agresivitatea” a fost depusă. Costul implementării proiectului este de 1,8 milioane de lei.

Proiectul se va derula pe o perioadă de 30 de luni, dacă cererea este aprobată.

”Obiectivul general al proiectului îl reprezintă reducerea fenomenului violenței domestice și a numărului victimelor acestuia, în municipiul Timișoara, prin dezvoltarea a două tipuri de servicii sociale de tip integrat, fără cazare, furnizarea acestor servicii către 200 de victime ale violenței domestice, adulți și copii și către 55 de agresori, cu respectarea condiției că atât victimele cât și agresorii să locuiască în municipiul Timisoara, precum și depășirea situației de vulnerabilitate pentru minim 141 de persoane ca urmare a sprijinului primit prin proiect, dar și informarea si educarea opiniei publice privind prevenirea si combaterea violenței în familie prin organizarea la nivel local de campanii”, aflăm de la reprezentanții Direcției de Asistență Socială Timișoara.

Prin proiect se va deschide un centru de consiliere pentru ”prevenirea și combaterea violenței domestice, serviciu social integrat, fără cazare, furnizat victimelor violenței domestice (adulți și copii)”. Dar și agresorii vor primi ajutor într-un alt centru, sub premiza că adulții care recurc la violență au fost și ei agresați la rândul lor.

”În cadrul centrului de asistență destinat agresorilor vor beneficia de servicii integrate 55 de agresori, dintre care minim 15 vor depăși situația de vulnerabilitate. Una dintre componentele esențiale ale proiectului o reprezintă punerea la punct a unei intervenții de urgență în cazurile de violență domestică, la nivel local, prin crearea unei echipe de asistență și sprijin pentru victimele cazurilor de violență domestic”, aflăm din proiect.

În domeniul social, direcția de specialitate din primărie au depus spre finanțare 9 proiecte pe noul ciclu financiar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.