Asfalt cald turnat pe carosabil umed, la Timișoara. Constructorii explică de ce asfaltările pe ploaie sunt un eșec. Video

1744
Tot mai mulți timișoreni surprind în imagini cum angajații Societățiii de Drumul Municipale asfaltează stăzi în Timișoara, pe ploaie. În timp ce specialiștii primăriei susțin că astfel de lucrări se pot face și pe timp ploios, constructorii civili îi contrazic.
Ultimul filmuleț lansat în spațiul virtual arată o echipă de muncitori care asfaltează aleea Pădurea Verde pe ploaie. Se vede cum asfaltul cald este turnat peste caosabilul umed și plin de bălți. Constructorii susțin că o astfel de lucrare va avea viață scurtă.
”Mixtura asfaltică trebuie turnată caldă/fierbinte, iar o anumită rețetă trebuie respectată (raportul amestecurilor). Prin turnarea în apă se formează goluri în structura internă (bule de aer) care nu se mai pot umple cu asfalt, deci in locul unui covor plin avem ceva asemanator brânzei elvețiene (nu la aceeași scară, evident). Cum apa e deja pe stratul suport și nu e distribuită uniform, materialul pus în operă va avea un aspect neuniform (vă pot arăta asemenea exemple și la alte lucrări din oraș). Totodată, priza elementelor din mixtura asfaltică se face in mod optim doar la cald, cu răcire în timp. Asfaltul trebuie să fie fierbinte în momentul turnării, iar temperatura exterioară trebuie să fie ridicată pentru cât mai mult timp după turnare (puțin înainte de prânz e perioada ideală a zilei pentru etapa de turnare). Atunci când nu se respectă această cerință, liantul din mixtură nu-și îndeplinește rolul, iar asfaltul devine fragil (se sfarâmă; în scurt timp se vor vedea pietricele care se desprind din asfalt). Prin contactul cu apa din baltă (15-20 grade Celsius?) mixtura asfaltică se răcește rapid (a se vedea muncitorul care se putea plimba direct peste asfaltul abia turnat) și amestecul este degradat”, a declarat pentru Banatul azi, inginerul Alin Ciobanu.
Rămâne de văzut cât va ține asfaltul proaspăt de la Pădurea Verde și dacă cineva va fi tras la răspunderre pentru lucrarea proastă care este decontată din bugetul, și așa sărac, al orașului.

 

Publicată de Ovidiu Oprescu pe Marţi, 24 Iulie 2018

 

Publicată de Ovidiu Oprescu pe Marţi, 24 Iulie 2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.