Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, face un nou sondaj pe Fcebook. După ce a anunțat că vrea să introducă o prevedere prin care propietarii de clădiri degradate, fie ele istorice sau nu, să fie obligați să își pună plase de protecție pe fațade, până la reabilitare, acum vrea să știe și ce cred timișorenii.
”Unul din punctele slabe ale orașului nostru este starea jalnică a majorității clădirilor vechi, clădiri, în sine, excepționale. Dincolo de aspectul lor urât, ele prezintă un real pericol de accidentare -inclusiv fatală!- a trecătorilor. Considerați oportun ca pt securitatea trecătorilor, dar și cu rol estetic, să-i obligăm pe proprietarii acestor clădiri ca până la reabilitare să-și monteze pe fațade pânză de protecție desenată conform proiectului de reabilitare? Menționez că aplicarea pânzei nu va fi motiv de scutire de amendă / taxă pe paragină, dimpotrivă, aceste măsuri punitive vor continua să se aplice până la aducerea clădirilor în stare corespunzătoare!”, a scris Nicolae Robu pe Facebook.
Peste 900 de persoane au răspuns deja sondajului. Au fost lăsate, însă, și zeci de comentarii, prin care mulți timișoreni își exprimă punctele de vedere. Unii susțin ideea primarului, pe când alții crred că e doar o încercare de a ”ascunde praful sub preș”.
”Prin instalarea pânzelor estetice, va dispare dorința de a renova clădirile din centrul istoric, niciunde în lumea civilizată nu am văzut așa ceva, să ascunzi „mizeria sub preș”, a scris un timișorean.
”Arată mai urât cu acele plase. Cu ce îi ajutați pe cei care vor o renovare?! Solicitați o grămadă de proiecte și alte aprobări care cresc costul unei renovări. Se putea mult mai simplu”, spune un altul.
”Mi se pare normal și de bun simț să fim în siguranță când trecem pe lângă clădiri”, crede un alt timișorean.
”În atâția ani nu au făcut nimic să reabiliteze, fie clădiri ale proprietarilor și în egală măsură cele ale primăriei. Nu este o soluție acoperirea lor. Trebuie reparate măcar, dacă nu renovate în regim de urgență. Este un punct slab, întreținerea orașului, sub toate aspectele”, mai spune un internaut.
Pentru ca această obligativitate să intre în vigoare, ea trebuie aprobată de Consiliul Local Timișoara, care se întrunește, joi, 13 septembrie, de la ora 16:00.