Toată planeta a salutat, şi încă se bucură de prezenţa la Casa Albă a neobişnuitului preşedinte Donald Trump. Nu numai Rusia, învinuită de amestec în alegeri, ci şi China, Iranul, Turcia, India, Israelul etc. Se bucură până şi fostele ţări comuniste din Estul Europei, azi teoretic capitaliste, membre UE şi NATO, printre care România, pentru că presiunea imperială americană (prin NATO, prin armată, prin CIA, NSA şi alte servicii speciale) a scăzut până aproape de zero. Războiul politic şi economic intern americano-american se înteţeşte şi se înăspreşte. E vorba de războiul între fostul establishment — Deep State, Partidul Democrat, media mainstream, Hollywood, Wall Street, Federal Reserve… — şi poporul american, mai ales albii sărăciţi în urma delocalizărilor din fostele megalopolisuri industriale, dar nu numai, care l-au ales pe pitorescul miliardar din imobiliare şi show-uri personale de TV, Donald Trump, susţinut, şi el, de altfel, de o altermedia din ce în ce mai influentă, cu o audienţă enormă, foarte activă, deşi cel mai adesea neplătită şi care a devenit infinit mai credibilă decât mainstream-ul.
Marea Britanie a fost deja aruncată în aer de ideea „ciucă” a fostului ei prim-ministru conservator David Cameron, aceea de a vota într-un referendum pentru plecarea din sau rămânerea în UE. Britanicii au votat să plece. Au trecut mai bine de doi ani de atunci. Sute de întreprinderi, bănci mai ales, americane în primul rând, bănci ale principalilor aliaţi ai UK, au părăsit deja Marea Britanie, orientându-se spre Frankfurt, Paris, Amsterdam, Bruxelles, Dublin şi alte capitale din UE ale celor 27 „rămase” încă. Dar pierderile Regatului Unit sunt abia la început. Ce se va întâmpla cu frontiera dintre cele două Irlande după ce o Irlandă va fi afară şi cealaltă înăuntru, în UE? Dar cu sutele de mii de cetăţeni britanici instalaţi pe continent, mai ales în multrâvnitul sud al Franţei, Franţa care are spitale mult mai performante şi, în general, un regim de securitate socială încă „socialist”? Recuperarea Commonwealth-ului, care să compenseze pierderile rezultate din abandonarea Uniunii Europene, pare pentru moment doar un miraj. Trecutul imperial nu se mai întoarce.
A venit la rând Franţa, cu votul paradoxal pentru foarte tânărul Emmanuel Macron şi partidul său, LREM, partid inventat, ca şi el, de aceiaşi miliardari sau oligarhi francezi sub bagheta prietenilor lui Jacques Attali, miliardarii sau oligarhii globali, multinaţionali, care controlează bănci centrale, Federal Reserve, printre alte câteva sute, inclusiv BNR, condusă de 29 de ani neîntrerupt de acelaşi Mugur Isărescu (l-a depăşit pe tiranul Ceauşescu!). Fără să uităm multinaţionalele, în primul rând cele americane, de felul celor din GAFA. Triumful populismului în cele trei mari democraţii — Brexit în marea Britanie, alegerea lui Donald Trump în SUA, revoluţia în curs a Vestelor galbene în Franţa — poate să fie o renaştere, o refondare a democraţiei sau chiar începutul sfârşitului ei, adică trecerea la totalitarismul capitalist de stat. Restul planetei asistă activ la marile zvârcoliri care au cuprins nucleul dur al lumii occidentale. Pentru că, alături de populismul din America, Regatul Unit, Franţa, avem şi guvernarea populistă (dreapta dură şi stânga extremă, populiste amândouă, reunite) din Italia, îi avem pe Viktor Orbán în Ungaria şi pe Jarosław Kaczyński în Polonia, precum şi pe alţi conducători din Est sătui de neoliberalism. China, Rusia şi India nu au ratat ocazia şi se prezintă ca o alternativă credibilă la un Occident în derivă. De altfel, pentru toată lumea, centrul economic s-a mutat în Asia, având China în frunte.
Dar schimbările cele mai profunde se întrevăd în Franţa Vestelor galbene. Preşedinţia, Guvernul şi Parlamentul dominat de partidul macronist LREM s-au decredibilizat intern şi extern. Emmanuel Macron, care părea până acum câteva luni că va prelua conducerea UE din mâinile deja apusei Angela Merkel, a devenit, peste noapte, în douăsprezece săptămâni, un personaj constestat din toate direcţiile, aproape ridicol, numit în bătaie de joc „Micron”. În ultimele zile, preşedintele francez încă în exerciţiu a atins culmi de penibil imposibil de anticipat în 2018. Săptămânalul de dreapta Le Point, deţinut de miliardarul sau oligarhul François-Henri Pinault, i-a înregistrat şi redat public lui Macron un monolog de „analist de presă” care îl expune într-o lumină dintre cele mai crude. Iar cunoscutul ziarist Frédéric Lordon, o remarcabilă figură a stângii, îl numeşte din titlu, în Le Monde diplomatique, „le complotiste de l’Élysée” („complotisul de la Élysée”). Lordon citează şi din comentariile făcute de Le Point: „Preşedintele Republicii consideră că inflamarea mişcării Vestelor galbene este o manipulare a extremelor, cu concursul unei puteri străine”. Vom vedea în continuare că este vorba despre Rusia. La fel ca în SUA comisiei procurorului Robert Mueller. După Le Point, pentru Emmanuel Macron, începând din aprilie sau mai 2018, „editorializarea vieţii politice s-a schimbat”. „Cotidienele, toate, nu mai produc actualitatea. Aceste cotidiene urmează canalele TV de ştiri, care, la rândul lor, urmează reţelele sociale. Or, dezbaterea poate fi manipulată. Cineva e la graniţa tehnologică a acestei transformări — este Trump. E o chestiune la care trebuie să reflectăm. Asta înseamnă că zapparea e permanentă, nu mai e nimic fix, dar asta vrea să însemne şi că una dintre funcţiunile jurnaliştilor, care e tocmai aceea de a ierarhiza ce este în informaţie secundar şi ce este principal sau are înţeles, a fost abandonată. Ceea ce e pe cale să se fixeze în viaţa politică a ţării este numărul de accesări şi manipulările care însoţesc aceste vizualizări. Am văzut foarte bine pe Facebook: cu cât am mai mulţi prieteni, cu atât am o capacitate mai mare de răspândire şi cu atât mai mult sunt preluat. Or, în afacerea Benalla, ca şi în chestiunea Vestelor galbene, fascistosfera, stângosfera, rusosfera reprezintă 90% din mişcările de pe Internet. Din ce în ce mai mult, canalele de ştiri spun „asta e important, asta e legitim”, pentru că e mare mişcare pe Internet. Această mişcare e fabricată de grupuri care manipulează, iar două zile mai târziu asta devine un subiect în presa cotidiană cu acoperire naţională şi în săptămânale” [care se tipăresc în sute de mii de exemplare — n.n.].
Dacă în analiza de mai sus Emmanuel Macron, ca mulţi alţi politicieni de azi, intră într-o concurenţă hilară, contraproductivă cu „analiştii” instalaţi pe televiziuni, în următorul citat el încalcă toate liniile roşii ale corectitudinii politice şi devine realmente un „complotist”, un „conspiraţionist”, cum bine l-a etichetat Frédéric Lordon: „Structurile autoritare se uită la noi şi se amuză. Să nu ne înşelăm. Suntem de o naivitate extraordinară. […] Boxerul, înregistrarea video pe care o face înainte de a se preda la poliţie, a fost antrenat de un avocat de extremă stângă. Se vede! Tipul nu vorbeşte ca un ţigan. Nu aşa vorbeşte un boxer ţigan. Noi nu ne-am fabricat, ca alte naţiuni autoritare [ruşii, chinezii — n. n.], anticorpi la sistem. Deci noi suntem nişte clovni! Comunicarea oficială sau cea pe care o fac toate mediile tradiţionale este foarte puţin activă, foarte puţin preluată. Cei care muncesc din greu pe reţelele sociale aparţin celor două extreme. Şi pe urmă sunt oamenii care achiziţionează conturi de pe care trollează. Sunt Russia Today, Sputnik etc. Atenţie, începând din decembrie, mişcările pe Internet nu mai sunt dominate de BFM [Bloomberg FM], ci de Russia Today”.
Rusia lui Vladimir Putin a dat în ultimii ani marea lovitură. Dar nu numai cu sistemele de apărare, care fac inutile instalaţiile de la Deveselu, şi nu numai cu avioanele lor de ultimă generaţie, insesizabile. Le-au făcut occidentalilor ce i-au făcut aceştia Rusiei înainte de 1989. I-au făcut Occidentului, americanilor, britanicilor, francezilor, o „Europă liberă”, o „Voce a Americii” ultraperformantă, care se cheamă Russia Today (americană, britanică, franceză…) şi la care vorbesc cei mai respectaţi intelectuali, oameni de ştiinţă, experţi din ţările respective, cei neadmişi în media oficială, în mainstream. În ţări mai mici, mai puţin periculoase pentru ei, ca România, nu au considerat necesar să arunce cu bani pe fereastră pentru o Russia Today în limba română. Dar, cine ştie, poate în viitor…
Vedem azi limpede ceea ce nu am fost capabili să vedem atâta amar de vreme. Presa, ziariştii, nu sunt nicidecum câinii de pază ai democraţiei, ci doar slugile ordinare, ca şi politicienii fabricaţi prin media, ai miliardarilor, ai oligarhilor de pretutindeni. Faptul că înţelegem acum clar că democraţia e doar o religie „de dânşii inventată”, că înţelegem cui folosesc politicienii şi jurnaliştii — oligarhilor, şi nu popoarelor — e, de fapt, marea revoluţie care duce lumea într-o direcţie imprevizibilă.