0.1 C
Timișoara
vineri 27 decembrie 2024

Ascensiunea lui Florin Cîţu a fost, totuşi, oprită

În ultima zi în care se mai puteau depune statutar candidaturi la preşedinţia PNL a explodat bomba „Cîţu penal”. Un judecător din statul american Iowa l-a condamnat în urmă cu 20 de ani pe actualul prim-ministru al României la două zile de puşcărie şi plata unei amenzi pentru că şi-a condus maşina într-o stare euforică (alcool, droguri sau amândouă ?). Contravenţie ? Nu, fapta e penală. Şi deci, şi prim-ministrul român în funcţie e un penal. Lovitura taberei Orban din PNL aplicată taberei Cîţu, dată câştigătoare în actuala cursă pentru şefia partidului, pare imparabilă. Cariera politică a lui Florin Cîţu e, oricum, grav compromisă. Pentru că a minţit, a ascuns fapta de acum 20 de ani.

Dar Florin Cîţu nu va cădea singur. Cine a pus în circulaţie documentul condamnării lui Cîţu ? Documentul american original a apărut prima dată pe Flux24 (aparent legat de Andrei Bădin). După informaţiile (din interiorul PNL ?) ale lui Dan Andronic şi ale Evenimentului zilei, cel care a furnizat catastrofalul document este Ionel Dancă, şeful de cabinet al fostului prim-ministru Ludovic Orban. Florin Cîţu confirmă (deşi nu mai era nevoie !) autenticitatea documentului, dar se miră : „Este interesant că în patru tururi de scrutin nu a apărut această informaţie, apare acum în competiţia internă din PNL.” Deci şi Florin Cîţu a ascuns, vinovat, această informaţie în patru rânduri. Dar lui, condamnatului penal, asta nu i se mai pare interesant.

Lovitura încasată de Cîţu ar veni, după toate aparenţele, direct de la contracandidatul său, fostul prim-ministru Ludovic Orban. Duhul lui Caragiale pluteşte peste PNL. Documentul, primit foarte probabil de la SRI la cabinetul prim-ministrului Ludovic Orban atunci când Florin Cîţu a fost numit ministru de Finanţe, a fost păstrat cu grijă şi, când s-a ivit nevoia presantă, „pac ! La „Războiul” (adică, azi, la Flux24). Comedia din luna august se dezvoltă neaşteptat. Apare şi tatăl lui Florin Cîţu, Vasile Cîţu, care îi califică pe adversarii odraslei sale drept „penibili”. Fiul său se pregătea să devină triumfal preşedintele PNL, să rămână prim-ministru până în 2024 şi, în sfârşit, să fie ales preşedinte al României. Vise sfărâmate ! Dacă Florin Cîţu nu va mai fi prim-ministru al României, nici preşedinte al PNL, nu e exclus ca tatăl său, Vasile Cîţu, să fie chemat de organe să dea nişte explicaţii în legătură cu vreo 70 ha de pădure din Vâlcea.

Dar să revenim la chestiune. Cine ar fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de „teribilul” document american din statul Iowa ? Cel puţin trei persoane suspuse, cel mai suspuse : Eduard Hellvig, directorul SRI, Ludovic Orban, fost prim-ministru (şi Ionel Dancă, şeful său de cabinet ?) şi Klaus Iohannis, preşedintele României. Atunci când fostul prim-ministru Ludovic Orban l-a numit pe Florin Cîţu ministru de Finanţe (4 noiembrie 2019), SRI (Eduard Hellvig) ar fi trebuit să-i informeze pe preşedinte şi pe primul-ministru despre delicata problemă a condamnării lui Florin Cîţu din SUA în urmă cu 20 de ani. Şi e aproape cert că SRI a făcut-o. Dacă nu a făcut-o, SRI are, la rândul lui, nişte probleme. Pentru că, iată, documentul există în România şi a aterizat pe site-ul Flux24.

Scandalul îl depăşeşte pe carieristul de succes Florin Cîţu (împreună cu proptelele sale interne şi externe). Avem de-a face cu un veritabil scandal de stat. Lucrurile nu se pot opri la demisia, inevitabilă, a lui Florin Cîţu. Ancheta trebuie dusă mai departe. Întrebarea e de ce au tăcut Ludovic Orban, prim-ministru, şi Klaus Iohannis în legătură cu condamnarea lui Florin Cîţu din SUA. În fapt, preşedintele şi fostul prim-ministru au încălcat legea (Legea 90/2001 şi Codul administrativ art. 17), ca să nu mai vorbim de propriile lor declaraţii politice bombastice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Academia de Advocacy cere responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală

În contextul crizei politice actuale, Academia de Advocacy face un apel ferm către partidele politice proeuropene să constituie o coaliție stabilă și să formeze...

Curtea Constituțională între statul de drept și democrația (i)liberală

Recenta decizie a Curții noastre Constituționale, de anulare a întregului proces electoral aferent alegerii Președintelui României, a trezit emoții la nivelul întregii Națiuni. Mulți...

Brumar, primul bal…

Citește și :