În urmă cu doi ani Slovacia trăia șocul unui asasinat cu miez politic, urmat de proteste uriașe în toată țară, considerate a fi cele mai ample de la Revoluția de Catifea încoace. Un tânăr jurnalist al canalului actuality.sk făcea investigații în materie de evaziune fiscală, structuri ale crimei organizate și corupției la cel mai înalt nivel al politicii naționale. Luase urma unor bani murdari, unor numiri suspecte în posturi de consiliere guvernamentală și a unor relații „comerciale” ce duceau de la mafia calabreză la secrete de stat din Slovacia. A primit amenințări, dar a continuat. Opinia publică aștepta deja de câțiva ani devoalarea unor asemenea fapte, simțindu-se în aer o suspiciune generală împotriva partidului SMER-SD, socialist, aflat la putere de la mijlocul anilor 2000. Oligarhul slovac Marian Kocner, dezvoltase afaceri cu apartamente de lux în parteneriat cu ministrul de interne de la acea vreme, Robert Kalinak, cu acoperirea și deseori ajutorul premierului de atunci, Robert Fico. Aceasta era fața publică a afacerii, în care au apărut persoane fără competențe în materie, dar care au creat legătura cu personaje suspecte urmărite în Italia, ascunse în Slovacia și, aparent, reprofilate.

Cum investigațiile ajunseseră prea departe pentru liniștea jucătorilor, aceștia au decis asasinarea jurnalistului Jan Kuciak. Un grup de criminali plătiți a fost trimis la casa lui Jan din localitatea Velka Maca, împușcându-l mortal pe el și pe logodnica lui, Martina Kusnirova, ambii în vârstă de 27 de ani. Deși a negat o bună perioadă orice legătură, atât cu rezultatele investigațiilor, cât și cu asasinatul, în cele din urmă premierul Fico a demisionat, fără a se îndepărta prea mult de politica mare. I-a pus condiții președintelui de atunci, Andrej Kiska, sperând într-o imunitate pe termen lung, dar a obținut numai numirea în fruntea guvernului a numărului doi din partid, Peter Pellegrini.

Ancheta însă a continuat, inclusiv cu susținere din partea Parlamentului European. Era a doua crimă în Uniunea Europeană împotriva unui jurnalist de investigații, la mai puțin de un an după ce, în Malta, Daphne Caruana Galizia plătise cu viața pentru dezvăluiri similare. Între timp, s-au dat rezoluții privitoare la protecția jurnaliștilor de investigații, s-a ieșit în stradă, s-a scris mult. A fost identificat un fost militar, Miroslav Marček, care i-a împușcat în propria casă pe Jan Kuciak și Martina. Și-a recunoscut fapta, în decembrie anul trecut. Alături de el mai sunt cinci suspecți, între care Marian Kocner, bănuit că ar fi instigat totul. Procesul pe fond a început în ianuarie 2020, cu doar o lună înaintea alegerilor parlamentare din Slovacia.

Șocul social creat de asasinat a ținut o țară întreagă cu ochii pe evenimente, scoțându-i pe mulți din letargia tipică regiunii și din dezinteresul crescând față de politică. Timp de un an, ancheta nu a anunțat prea multe, partidul SMER era tot la putere, astfel încât tensiunea și revolta generală au avut din ce să se alimenteze. Au urmat alegerile prezidențiale, câștigate în martie 2019 de Zuzana Caputova, juristă, activistă pentru drepturile omului. „A adus un spirit de energie pozitivă, spărgând starea nefastă pe care majoritatea slovacilor o aveau de multă vreme”, arată Viera Zuburova, analist politic de la Bratislava. A schimbat teme, agende și, mai ales, limbajul de comunicare. A adus toleranța și respectul pentru mediu, pentru alteritate, pentru grupurile defavorizate în atenția oamenilor, exprimate într-un alt limbaj, dublat de încrederea că schimbarea e posibilă și în Slovacia. Comunicarea pe un ton pozitiv, dincolo de temele croșetate de partide în bătălia pentru voturi; a demonstrat deja că discursul logic, coerent și calm poate aduce mai multă speranță oamenilor decât acuzele reciproce ale politicienilor obișnuiți. A fost deja numită „Personalitatea anului 2019” de către numeroase publicații din țară, tocmai pentru noul tip de cultură politică pe care îl promovează și pentru charisma cu care a reușit să aplaneze numeroase dispute sterile, fără a pierde, însă, miezul temei.

La scurtă vreme au urmat alegerile pentru Parlamentul European, ocazie cu care partidul care a propulsat-o pe doamna Caputova, SPOLU, Slovacia Progresivă, a întrerupt dominația SMER, obținând 20% din voturi și cel mai mare număr de mandate ale unei grupări din Slovacia. Deja oamenii începeau să vadă că și altfel de politică este cu putință, iar valul de furie stârnit de asasinat îngropa, încet, dar sigur, partidul socialist. Acesta obținuse 15,72% din sufragii și de pe locul al doilea credea că totul este trecător, iar parlamentarele programate pentru anul acesta nu vor fi o problemă majoră. Figura mult mai simpatică a lui Pellegrini avea rolul ei în economia campaniei electorale, cu toate că multă lume se teme că în spatele lui, deciziile majore sunt luate în continuare de Robert Fico. Sondajele aproape că ignorau aceasta, dând SMER câștigător până foarte târziu. Numai că un moratoriu pre-electoral implementat în țară cere ca înainte cu 14 zile de data alegerilor să nu se mai dea publicității niciun sondaj. Îmbolnăvirea lui Pellegrini l-a făcut pe acesta indisponibil pentru marile mitinguri de campanie, totul intrând într-un con de umbră. Din partea cealaltă a conului, Marian Kotleba, liderul principalului partid de (extremă) dreapta, își adulmeca relaxat posibilitatea de a obține un scor foarte bun.

Oamenii obișnuiți și personalitățile independente
Pe scurt, OlaNO. Este numele partidului care a câștigat alegerile, cu 25,22% din voturi și 35,33% locuri în legislativul de 150. E puțin? Suficient de puțin pentru a hrăni în continuare temerile privitoare la viitorul țării. Destul pentru a fi trimis SMER în opoziție. Total insuficient pentru a forma o majoritate guvernamentală. Vom avea o coaliție de guvernare formată din trei sau chiar patru grupări. Adică o formulă destul de fragmentată spre a fi fragilă. O formulă poate mai sănătoasă venind cu noi energii din afara puterii. Poate mai puțin experimentată și, deci, susceptibilă să greșească mult. Peter Pellegrini încă speră să primească invitația pentru o coaliție națională, în care SMER, acum pe locul al doilea, cu 18,29% din voturi și 25,33% mandate, să-și curețe portofoliul și să-și pregătească recapturarea puterii. Numai că sunt șapte formațiuni care au trecut pragul electoral de 5% și, alături de SMER, doar una este exclusă din cărțile OlaNO; partidul lui Kotleba, de extremă dreapta. Prin urmare, viitorul premier, cel mai probabil Igor Matovic, are de unde alege.

Absolvent de management, exersat în câmpul afacerilor private, Matovic (46 de ani) este deja o persoană greu de catalogat. Politician atipic, „liderul neâmblânzit al opoziției” (rfi), critic al corupției și denunțător al politicienilor cu mâna prin banii publici, este impedictibil și incisiv. Nu se știe unde este linia între ceea ce spune și cât va face din poziție de putere, dar a organizat deja numeroase atacuri împotriva SMER și a oligarhilor care au prosperat prin sau cu ajutorul fostului partid de guvernământ. A înființat partidul OlaNO în 2010 pentru a lupta împotriva corupției, dar, odată ce au intrat în legislativ, în 2012, mulți membri au abandonat proiectul. Partid declarat de centru-dreapta, OlaNO a făcut parte din grupul European al Conservatorilor și Reformiștilor, mutându-se, în 2019, în cel al popularilor. Cu toate acestea, militează împotriva cotelor obligatorii de refugiați, a căsătoriilor gay și a avortului nerestricționat. Cum îi spune și numele, are o notă de populism, iar Igor Matovic a și fost suspectat a fi mai curând un excelent comunicator politic decât un politician de construcție. (Juraj Marusiak, analist politic). Formula „oameni obișnuiți” prinde acum în campaniile din întreaga Europă, dar întrebarea este ce anume au de oferit politicienii în numele unui asemenea program? Este clar că peste tot se caută o schimbare, problema este că sub acest termen umbrelă trebuie să vedem o agendă clară. Deocamdată avem doar un șir lung de instituții contestate, de reforme care se fac necesare fără a ni se spune cum vor fi realizate. Iar „personalitățile independente” sunt discutabile în independența lor, dacă se afiliază unui partid! Sună a contradicție în termeni. Suntem mai curând în sfera partidelor piraților sau a societății civile active, așa cum o știm la începutul anilor ’90. Nu facem aici o critică ab initio, dar numeroși analiști slovaci nu pot să nu constate că fragmentarea scenei politice de dreapta nu este doar o problemă de început, până la formarea guvernului, ci una de stabilitate a acestuia și, apoi, de eficiență. Performanța deja recunoscută a doamnei Caputova ar trebui dublată de un executiv pe măsură și nu știm care este distanța între retorica electorală și capacitatea de guvernare a noilor aleși. Riscul nu este doar unul nominal, al căderii guvernului sau al unui exercițiu slab. Riscul este fie revenirea oligarhilor SMER, fie creșterea importanței extremei drepte. De aceea, alegerile parlamentare desfășurate în 29 februarie au și fost considerate o grea piatră de încercare a democrației din Slovacia.

Majoritatea estimărilor post-electorale dau drept posibilă coaliție OlaNO cu Libertate și Solidaritate, respectiv Pentru Popor, eventual cu o alăturare a partidului Noi suntem Familia. Să vedem cine sunt aceștia! Libertate și Solidaritate este o grupare care a obținut 6,22%, 8,67% mandate și locul 6 între partidele care au trecut pragul electoral. Are o orientare liberală, dar eurosceptică, fiind alcătuit în jurul lui Richard Sulik, economist cunoscut pentru legea taxei unice de 19%. Sensul scepticismului lor vine tocmai din contestarea pe baze economice a deciziilor de la Bruxelles și a aparatului birocratic nereformat din instituțiile europene. Nu va promova nicidecum o politică antieuropeană, dar una moderat critică și, în mod declarat, una antimigrațiune, cu sigurantă.

Pentru Popor, Za L’udi, a obținut 5,77%, 8% mandate și ultimul loc deasupra pragului electoral. Este o grupare nouă, înființată de fostul președinte Andrej Kiska, pro-europeană, dar conservatoare. Până aici, alianța ar deține 78 de mandate, cu două peste limita majorității. Dacă va coopta și partidul de dreapta, Noi suntem Familia, deținător al 11,33% voturi, executivul ar putea avea o susținere de 95 de parlamentari din 150. În total, vedem o orientare de centru-dreapta, cu o agendă mai curând moderată privitoare la Uniunea Europeană, însă cu prea puține sugestii despre politicile pe care urmează a le implementa în țară.

„Noi suntem sabia care va salva Slovacia”
Așa susține Marian Kotleba, liderul extremei drepte. Și mai spune că nu este fascist, dar în mod cert este împotriva islamizării Europei, împotriva LGBT, a decadenței Vestului, a distrugerii culturii și tradițiilor slovace. Este antisemit, rasist, xenofob. Un mare admirator al președintelui Tiso, care în 1940 a trimis primii evrei în lagărul de la Auschwitz. Deocamdată, a reușit să convingă judecătorii Curții Supreme să nu i se interzică partidul pe motiv de propagandă nazistă, dar numeroși foști membri au primit condamnări în acest sens. Îi plac simbolurile naziste și ritualurile cu iz istorico-naționalist. Este favoritul unei cincimi din populația cu drept de vot până în 33 de ani. „Ei vor să schimbe structurile sociale și se opun mainstream-ului politicii!” (Martin Slosiarik). Nu e clar dacă ei pot defini acest mainstream sau este doar un clișeu luat de-a gata din propaganda de partid! „Acum 30 de ani, tinerii au luptat pentru libertate, justiție și domnia a legii. E foarte posibil ca tânăra generație de azi să ne ia aceste privilegii!” (Stefancik, analist politic). Partidul de extremă dreaptă, Slovacia Noastră — Kotleba, a obținut locul al patrulea, cu 7,97% voturi; va intra în legislativ cu 11,33% din mandate și va avea un cuvânt greu de spus în trecerea oricărei legislații. Aliat, măcar de conivență cu SMER, ar avea tot atâția votanți cât OlaNo, fiind de fapt partidul-balama ce va înclina balanța noii guvernări, fără a deține portofolii.

Au fost alegeri generale în Slovacia. Asasinarea lui Jan Kuciak și a logodnicei sale, Martina Kusnirova, a scos SMER de la guvernare și a adus oameni noi în scena politică. Alte discursuri, tema corupției, speranțe de schimbare, amenințări cu căderea în extremă. Suntem în „era post-Fico”, dar țara e departe de a se fi așezat pentru că nu știe în ce agendă să-și sădească speranțele. Deocamdată, a înțeles că are de căutat, de înlocuit, de reformat. Aproape ca în toate țările Europei Centrale în care știm ce nu vrem, dar ne e greu să spunem încotro ne îndreptăm!