-0.9 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Artistul timișorean Remus Rotaru expune la Veneția

Marţi, 1 octombrie 2019, la ora 18, la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va avea loc, în prezenţa artistului vizual Remus Rotaru, vernisajul expoziţiei de grafică «Blue Thoughts». Expoziţia va aduce în atenţia publicului, în perioada 1–15 octombrie 2019, în Mica Galerie a Institutului, situată în strada Cannaregio 2212, 25 de lucrări executate în tehnica cyanotypului, creaţii originale concepute special pentru a fi expuse cu acest prilej.

Într-un comunicat de presă al organizatorilor se specifică: “Lucrările constituie un ciclu unitar din punct de vedere vizual, construit pe variaţiuni plastice cu inspiraţie evidentă din specificul locului. Sugestii arhitecturale caracteristic veneţiene, discret reprezentate în compoziţii dinamice, se metamorfozează în spectacole vizuale cu o paletă compusă din juxtapunerea unor subtile nuanţe albastre şi ruginii. Un ansamblu complex ce intenţionează a surprinde, oare pentru a câta oară în istoria artelor, frumuseţea inconfundabilă a lagunei veneţiene. Demersul plastic se aliniază preocupărilor estetice generale ale autorului, vizând exploatarea unui limbaj specific graficii, raportat însă unor variaţiuni cromatice contrastante, menite a determina privitorul să perceapă experienţe vizuale confortabile, dar complexe în descifrare.

Preocupat de valorificarea argumentelor de natură plastică provenite din specificitatea limbajului tehnicilor de imprimare, graficianul Remus Rotaru studiază metode arhaice de multiplicare a imaginii şi experimentează fuziuni tradiţional–contemporane. Cercetări mai vechi în tehnici ca acvaforte, acvatinta, ac rece, litografie, serigrafie au fost în ultima perioadă completate de fascinantele procese fotografice istorice. Astfel a apărut seria recentă de lucrări în tehnica cyanotypului, care a scos autorul din monocromia şi austeritatea aparentă a limbajului grafic, oferindu-i o paletă generoasă de elemente vizuale grupate în jurul conceptului de originalitate. Expoziţia «Blue Thoughts» este rezultatul unor dintre aceste căutări ce au condus la soluţii experimentale exprimate în realizarea lucrărilor validate de critica de specialitate şi apreciate de publicul avizat.”

Grafician timişorean, absolvent al Facultăţii de Arte Plastice şi Design a Universităţii de Vest din Timişoara, promoţia 2002, Remus Rotaru a obținut cu succes, la aceiaşi instituţie de învăţământ superior, titlul de Doctor cu tema «Permanenţe în Artele Grafice». Cadru didactic universitar, din 2003, activează în prezent ca Lector universitar în cadrul Facultăţii de Arte Plastice şi Design din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Este membru, din 2003, al Uniunii Artiştilor Plastici – Filiala Timişoara, director artistic la Aur’a Natural Gold Water, director artistic al Asociaţiei Culturale Volutarte, director artistic al Asociaţiei Culturale Dun’Art. Activează atât în domeniul graficii publicitare, cât şi în cea de factură plastică, participând la numeroase evenimente expoziţionale cu vizibilitate naţională şi internaţională, expunând în ţară şi în străinătate (Austria, Serbia, Spania, Turcia, Ungaria). A participat la mai multe simpozioane şi tabere de creaţie în ţară şi în Serbia, Turcia, Ungaria, promovând astfel pe plan internaţional valorile artei contemporane româneşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un colectiv de la UPT a realizat o statuetă care se mișcă, pentru a sărbători 35 de ani de la Revoluție

O statuetă care se poate mișca, fără a fi angrenată de mecanisme – intitulata DEȘTEPTAREA - a fost proiectată și realizată de un colectiv...

Integrare educațională non-formală prin programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, dedicat cultivării motivației de a învăța

Universitatea de Vest din Timișoara a lansat începând cu anul universitar 2024-2025, programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, program care constă în derularea de activități...

Citește și :