Polițiștii Secției 4 din Timișoara au identificat o tânără de 23 de ani, bănuită de comiterea unui furt dintr-o societate comercială, de pe raza municipiului Timişoara.
Femeia ar fi intrat într-un magazin, miercuri, 2 august, de unde a furat mai multe articole vestimentare, după care s-a făcut nevăzută. Norocul nu a fost de partea ei, deoarece la scurt timp, aceasta a fost identificată de oamenii legii.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal, fiind reţinută pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Timiş.
,,Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celei în cauză.”, transmit reprezentanții Poliției Timiș