1.1 C
Timișoara
miercuri 22 ianuarie 2025

Arestat preventiv după ce și-a băgat copiii într-un sac de plastic și i-a îngropat

Un bărbat a fost arestat, sâmbătă seară, de către magistrații Tribunalului Caraș-Severin după ce a ucis, în 2002, băiețelul abia născut de soția sa, situația repetându-se și în 2015, când femeia a născut o fetiță. Acesta a îngropat trupurile nou-născuților sub o stâncă, la circa 200 metri de casă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin au început, pe 12 ianuarie 2018, urmărirea penală faţă de Pavel Rădulescu, pentru două infracțiuni de omor asupra unui membru de familie.

„În fapt, s-a reținut că inculpatul Rădulescu Pavel, în cursul anului 2002, imediat după ce soția sa a născut la termen un nou-născut de sex masculin, l-a ucis prin introducerea acestuia într-un sac de material plastic și l-a îngropat sub o stâncă, la circa 200 metri de casă, situație care s-a repetat și în cursul anului 2015, când soția sa a născut un alt nou-născut, de sex feminin, pe care inculpatul l-a îngropat în același loc”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Sâmbătă, bărbatul a fost prezentat cu propunere de arestare judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș-Severin, care a admis cererea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Elevele unui liceu de prestigiu, hărțuite online mai bine de un an! Agresorul nu se mai duce la școală

Un scandal a avut loc recent la Colegiul Național Moise Nicoară din Arad. Un tânăr de 17 ani a folosit un soft AI pentru...

Nou laborator de robotică la Facultatea de Matematică și Informatică

La UVT a fost inaugurat noul Laborator de Robotică din cadrul Facultății de Matematică și Informatică, un spațiu educațional care oferă noi oportunități de...

Citește și :