Arafat: Oamenii să îşi calculeze că vor face vacanţa acasă, în România

221

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, consideră că românii ar trebui să-şi petreacă concediile în România, unde pot controla mai bine lucrurile şi nu riscă să fie blocaţi prin aeroporturi aglomerate. De asemenea, Arafat spune că ar fi un ajutor pentru industria românească. Despre momentul în care va începe sezonul turistic, Arafat a spus că nu poate oferi date certe, dar cu siguranţă nu de la 1 Mai.

”Oamenii să îşi calculeze că vor face vacanţa acasă. Adică acasă, în România, nu acasă la ei neapărat, dar în România. Şi asta din două motive: este mult mai uşor să lucrezi la acest lucru şi eviţi să stai blocat undeva printr-un aeroport. Doi, este un sprijin pentru industria noastră, care are nevoie de noi acum, în această perioadă. Când va începe şi cum va fi, chiar nu pot să vă spun până nu vedem evoluţia virusului. Însă clar că nu din 1 mai, asta este clar”, a declarat Raed Arafat, joi seară, la Anetna 3.

”Cei care şi-au calculat, că am citit pe Facebook, că mergem la mare pe 1 mai, mergem şi facem totul de 1 mai, cum făceam până acum, asta cu siguranţă nu. După 15 mai se vom anunţa măsurile şi se va şti aproximativ pe unde ţintim relaxarea unor măsuri pe partea turistică, dar acum e prea devreme”, a adăugat Raed Arafat.

Acesta a apreciat că ”e un an total atipic”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.