Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, spune că la nivelul Protecţiei Civile Europene se fac pregătiri pentru un eventual val doi al pandemiei de COVID-19, însă nimeni nu poate estima dacă acesta va fi mai puternic sau mai slab decât cel din prezent. „Noi, cei de la situaţii de urgenţă, de la sănătate publică nu putem să spunem ‘staţi liniştiţi, nu va fi nimic'”, a afirmat Arafat.
- „Protecţia Civilă pe plan european, cu care am avut astăzi şedinţa prin videoconferinţă – clar ne pregătim pentru valul doi. Că va fi mai puternic decât acesta, va fi mai slab decât acesta, nu poate nimeni să spună în acest moment.
- (…) Cine se aşteaptă să venim şi să spunem ‘staţi liniştiţi, nu va fi nicio problemă’, înseamnă că se aşteaptă la o declaraţie total neprofesionistă. Cine ne atacă pentru că spunem că urmează poate un val doi înseamnă că nu înţelege cu ce ne confruntăm şi trebuie să înţeleagă că noi, cei de la situaţii de urgenţă, de la sănătate publică nu putem să spunem ‘staţi liniştiţi, nu va fi nimic’.
- Noi avem obligaţia acum, mai mult, să ne pregătim, să ne pregătim stocurile, să nu ne luaţi dumneavoastră la întrebări în luna septembrie sau octombrie că de ce nu suntem pregătiţi. Pentru că exact asta e de făcut, ce nu am făcut în ani de zile acum e momentul să facem. Şi la nivel european, România fiind implicată în stocurile europene, se lucrează în acest sens (…) şi la nivel de România stocurile noastre încep să se completeze, să se umple.
- Noi trebuie să vedem ca stocurile strategice să ajungă la un nivel la care, dacă intrăm într-o situaţie în care am intrat acum aproximativ trei luni, să fim mult mai bine pregătiţi”, a afirmat Raed Arafat, luni seară, la Antena 3, potrivit Agerpres.
Ordin al ministrului sănătății: Se pot declara morți de covid și după 2 teste covid cu rezultat negativ https://mariusmioc.wordpress.com/2020/06/10/ordin-al-ministrului-sanatatii-se-pot-declara-morti-de-covid-si-dupa-2-teste-covid-cu-rezultat-negativ/