Arad | Inundaţiile au produs pagube de cel puţin 14 milioane de lei, bani solicitaţi Guvernului

85

Prefectura Arad a transmis Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice o solicitare de alocare de ajutoare de urgenţă în urma distrugerilor provocate de inundaţiile din ultimele săptămâni, pagubele fiind estimate la 14,6 milioane de lei, însă centralizarea acestora nu s-a încheiat.

Într-un răspuns scris transmis la solicitarea agerpres.ro, Prefectura Arad arată că stadiul evaluării suprafeţelor agricole calamitate este de 90%, iar echipele comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi ale Direcţiei pentru Agricultură Arad sunt în continuare pe teren.

Conform Prefecturii, până în acest moment au fost centralizate pagube ce însumează 14,6 milioane de lei, cea mai mare parte a sumei reprezentând distrugeri provocate infrastructurii.

În ultimele două săptămâni, ploile torenţiale au produs inundaţii în aproximativ 20 de localităţi din judeţul Arad, provocând distrugeri în gospodării, moartea unor animale de casă, distrugerea unor drumuri şi podeţe sau inundarea a mii de hectare de terenuri arabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.