Arad: Fugar căutat și cu deltaplanul

116

Peste 50 de poliţişti, jandarmi şi pădurari au luat parte la căutarea urmăritului naţional din judeţul Arad care, în urmă cu o săptămână, a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru împuşcarea unui pădurar, dar se sustrage executării pedepsei. Autorităţile vor folosi şi un deltaplan în încercarea de localizare a bărbatului.

„Căutările se extind pe o suprafaţă de aproximativ 400 de hectare, în zona Gurahonţ, greu accesibilă din cauza terenului împădurit şi accidentat, şi pe raza localităţilor Buceava-Şoimuş, Brazii, Secaş, Mădrigeşti, Iacobini, şi Honţişor. Operaţiunile vor fi reluate în zilele ce urmează, urmând a fi folosit şi un deltaplan”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga.

Pe 10 martie 2017, bărbatul căutat fusese reţinut, alături de un alt suspect, după ce ar fi tras mai multe focuri de armă asupra unui pădurar de la Ocolul Silvic Gurahonţ, care se afla într-o acţiune de depistare a braconierilor din zonă. Asupra victimei s-a tras atât în timp ce se afla la volanul autoturismului, în urmărirea braconierilor, cât şi când a coborât din vehicul. Braconierii au folosit muniţie de tip „poşuri”, cartuşe interzise a se folosi în vânătoare.

sursa: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.