A început cu opt ani în urmă, ca o inițiativă a specialiștilor de la Aquatim, care doreau să facă schimb de idei tehnice cu colegii lor de breaslă din alte părți, mai cu seamă din Germania, de la Munchen. Cu aceștia aveau o mai veche colaborare ce în timp a devenit extrem de fructuoasă.
Aquademica a devenit unul dintre cele mai serioase forumuri de discuții științifice despre apă, importanța gestionaării ei corecte, despre metode de epurare corecte și cât mai ecologice și ăîn general despre ceea ce a devenit o adevărată știință a apei. Evenimentul este organizat de Aquatim SA, împreună cu prietenii lor de la Fundația Româno-Germană de Mediu Aquademica dar mai are drept parteneri și Asociația Română a Apei și Universitatea Politehnica Timișoara ca gazdă.
Tema principală a acestei ediții este generoasă și de modernă în abordare „Economia circulară în sectorul apei”. Sesiunile Conferinței au ca scop să contureze calea către o gestiune mai eficientă a resurselor energetice și de apă, într-un tablou general complementar cu preocupările Comisiei Europene pentru economia circulară.
În sala sompuoasă de festivități din sediul Rectoratului Politehnicii din Palatul Lloyd de dimineață s-au adunat cei mai sonore nume ce au ținut să nu lipseasdcă de la Conferința Aquademica 2019. A opta ediție a conferinței se va axa pe implicarea părților interesate în implementarea măsurilor economiei circulare în sectorul apei, în condițiile în care, în ultimii ani, creșterea deficitului de apă ca urmare a urbanizării sau a schimbărilor climatice, a obligat societățile să ia anumite măsuri de raționalizare a consumului de apă sau de furnizare a apei după un anumit program. Cu certitudine, însă, această practică nu garantează calitatea vieții la standarde ridicate, îndeosebi într-o realitate a urbanizării masive. Prin urmare, idei noi și inovații sunt așteptate, cu interes, în arena sectorului de apă.
Se știe că nu există o „singură soluție potrivită pentru toți”, în ceea ce privește rezolvarea problemelor cu care se confruntă operatorii de apă, respectiv pentru lupta cu deficitului de apă din anumite zone geografice. Ca atare, trebuie să identificăm concret problemele din sectorul apei, dar și proiectele de succes din zonele de interes și să le aducem în fața publicului de specialitate, drept exemple de bune practici și soluții deja testate. Este nu doar o obligație, ci chiar crezul tutoror implicați în industria și știința apei.
Pentru a marca cum se cuvine cei o sută de ani scurși de la alegerea lui Stan Vidrighin, directorul general al companiei de apă din perioada primului război mondial, ca prim primar român al Timișoarei (în 1919) un moment simbolic a deschis congresul. O replică a unei vechi chei ce deschidea pe timpuri complexul hidraulic din Iosefin, ce cuprindea și turnul de apă, a fost înmânată simbolic, ca arc peste secol, actualului director general, doctorul inginer Ilie Vlaicu. Acestă cheie este moștenirea celui ce a fost cel mai prolific inginer al orașului ce a imaginat cu un secol și ceva în urmă un sistem ce încă funcținează bine. Vizibil emoționat că ține în mână o cheie ce cu siguranță a fost și în mâinile inaintașului său, Vidrighin, Vlaicu a mulțumit asistenței și i-a poftit la discuțiile tehnice ale congresului.