5.1 C
Timișoara
joi 28 noiembrie 2024

Aquatim explică despre factură canal apă meteo

Cum plătim apa meteo? Este una dintre întrebările frecvente pe care Aquatim le primește, pe toate mijloacele de comunicare oficiale, astfel că venim în sprijinul clienților, cu explicații detaliate.

Prin urmare, factura fiecărui consumator conține o rubrică, numită Canal Apă meteorică. Cantitatea în cauză se calculează înmulțind cantitatea de apă meteo, transmisă de Administrația Națională de Meteorologie – ANM – cu suprafața de colectare pe care clientul a declarat-o în momentul încheierii contractului cu Aquatim.

Pentru a veni în sprijinul clienților, precizăm că, în cazul unor ploi torențiale extreme – așa cum se înregistrează în ultimii ani – implicit generatoare de cantități majore de apă, Aquatim va factura doar acele cantități care sunt preluate de sistemul de canalizare, respectiv de stația de epurare.

Tariful canalizării apei meteo este același cu tariful canalizării apei potabile pentru că serviciile prestate, în ambele cazuri, sunt aceleași: colectare, transport, epurare apă uzată. Costurile aferente sunt importante iar finalul acestui procedeu complex este unul benefic pentru consumatori.

În scopul limitării cantității apelor meteorice, Aquatim încurajează, acolo unde este posibil, aplicarea de soluții individuale: infiltrare, colectarea apei meteo în rezervoare speciale și utilizarea ei, spre exemplu, în udatul grădinilor sau a spațiilor verzi din curte sau din preajma locuințelor proprii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

O nouă reformă medicală îi amenință pe pacienții cu dizabilități din toată țara! Riscurile la care aceștia pot fi supuși

Curând, persoanele cu dizabilități riscă rămână fără medici suficient de pregătiți ca să-i trateze, pentru că Guvernul și-a propus să desființeze specializarea de Medicină...

Menajeria de nebuni numită România

După rezultatul surprinzător înregistrat în turul întâi al alegerilor prezidențiale, când candidatul Călin Georgescu a erupt, aparent de nicăieri, ca un vulcan aducător de...

Pardon!

Citește și :