1.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Aquatim, anunţuri pentru consumatori!

Aquatim anunţă că luni, 21 decembrie, între orele 9 și 20, se va întrerupe furnizarea apei la punctele termice de pe străzile Abrud și Splaiul Nistrului din Timişoara. Se va lucra la intersecția străzilor Bv. 3 August 1919 și Splaiul Nistrului, în cadrul programului de investiții al Primăriei Timișoara pentru amenajarea malurilor Begăi.

La reluarea alimentării cu apă rece este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm utilizatorilor să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă, precizează Aquatim.

În 21 și 22 decembrie, între orele 8-16, se vor spăla conductele de apă în Ciacova, pe străzile Timișului, Cloșca, Victoriei și Bistrița. Până la sfărșitul anului, întreaga rețea de apă din Ciacova va fi curățată prin acest program de mentenanță, care constă în spălări repetate, cu aer și apă sub presiune, pentru asigurarea calității corespunzătoare a apei.

În intervalul orar menționat, presiunea apei va fi scăzută și vor fi întreruperi în furnizarea apei, de scurtă durată. Atât în timpul spălării rețelei, cât și la reluarea alimentării cu apă rece în regim obișnuit, este posibil ca la robinetele consumatorilor din zonele menţionate să curgă apă tulbure. Şi în acest caz, se recomandă utilizatorilor să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă.

Pentru probleme legate de serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare, dispeceratul Aquatim răspunde la numerele 0256-201.362, 0756-119.528 non-stop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Două contracte de finanțare prin PNRR destinate dezvoltării infrastructurii Universității de Vest din Timișoara (UVT)

La Ministerul Educației, ministrul Ligia Deca a semnat, alături de directorul general administrativ UVT, Laurențiu Georgescu, cele două contracte de finanțare aferente proiectelor din...

Licitație pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30

După victoria în instanță împotriva fostului constructor, Primăria Timișoara a lansat licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30. Sunt de finalizat cele două...

Citește și :