„Aproape absolvenții” de drept au participat la cursul festiv FOTO și VIDEO

822

Despre universitatea timișoreană se pot spune multe și cam toate de bine. Așa cum remarca azi un profesor al Facultății de Drept, din cadrul Universității de Vest nu este nici cea mai veche din țară, nu este nici cea mai mare dar are cu siguranță un ceva anume specific. Aici se gândește frumos, în perspectivă și modern.

Una din cele mai noi facultăți este cea cre pregătește juriști. Până acum, doar 24 de generații au absolvit. Poate părea o cifră mare pentru unii, dar la scara unei școli nu este deloc mult. Este o școală tânără în plin avânt. Sala Capitol a fost plină până la refuz de studenți foarte emoționați imbrăcați în robe negre, ca un exercițiu al viitoareleor robe pe care le vor îmbrăca în munca lor din instanțe.

Impresionantul curs festiv a început cu mesajul decanului facultății, profesorul Lucian Bercea. Acesta a accentuat necesitatea unei noi generații de tineri cu serioase cunoștiințe juridice. Societatea noastră are nevoie de un nou suflu în acest domeniu delicat și atât de controversat în ultima perioadă. Din parte conducerii Universității, prorectorul Otilia Hedeșan a citit un mesaj al rectorului Marilen Pirtea, de felicitare a tinerilor „aproape absolvenți”. Iar mai apoi, în nume personal, din punctul de vedere a antropologului a asemuit absolvitrea școlii cu un ritual al trecerii. Această trecere (reală de altfel) este încărcată și cu multe simboluri transcendente.

O școală terminată este o cale inițiatică ce doar aparent se încheie. Continuând seria comparațiilor, a mai dat valențe comune antropologilor și magistraților. Dar în același timp și o subtilă diferențiere. Ambele categorii de specialiști studiază societatea. Dar magistrații au obligația să și intervină acolo unde trebuie, iar antropologii se țin departe de acest mers în care nu intervin. Dar cel ce de fapt a condus acest curs festiv a fost profesorul Cristian Clipa, care și-a arătat indoiala că ar putea face cu succes față unei astfel de sarcini. Dar s-a achitat cu mare succes de această onorantă misie.

La întrebarea legitimă dacă un magistrat este suficient de pregătit dacă tocește toată ziua doar cele patru coduri necesare muncii sale sau ar trebui să aibe o cât mai vastă cultură generală răspunsul, deși cunoscut de toată lumea, nu a convins și pe profesor. Dânsul observă lacune mari în pregătiresa multor avocați ce iau cuvântul în instanțe. Limbajul unora (dar și nivelul de cunoștiințe generale) nu depășește nivelul unui mediu elev de clasa a șasea de pe vremuri. De aici și întrebarea firească: ce e de făcut?

Ca o concluzie care ar trebui să o rețină la final de studii tinerii ce vor avea în curând o diplomă universitară în buzunar, ar fi concluzia explicată de un profesor. O mai veche vorbă clasifica învățământul juridic în mai multe categorii. În lumea germană facultățile de drept pregătesc foarte buni judecători. Pe când în lumea anglo-saxonă (cu precădere în Statele Unite) facultățile fac eforturi să dea cât mai buni avocați. La noi, în România, ar trebui să fim în situația ideală ca juriștii să fie la fel de buni americani cât și germani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.