Deputatul PNL Valeria Schelean a anunțat că 641 de elevi de la Școala Gimnazială nr.2 din Bocșa vor beneficia de o masă caldă la școală, ca parte a programului educațional propus de Guvern și susținut de PNL, prin care elevii din ciclul primar și gimnazial vor putea primi gratuit un pachet alimentar sau o masă caldă pe zi.
”Mă bucur că județul Caraș-Severin și Școala Gimnazială nr. 2 din Bocșa au fost incluse în programul pilot <<Masă caldă în școală>>, chiar începând cu anul școlar 2016-2017. Ca deputat de Caraș-Severin sunt încrezătoare că programul va reprezenta un beneficiu real pentru toți elevii din județ, iar ca parlamentar liberal mă bucur să văd un proiect educațional bun, pe care Guvernul îl implementează cu sprijinul PNL”, a declarat parlamentarul PNL Valeria Schelean.
Copreședintele PNL Caraș-Severin a arătat că sistemul de educație românesc are nevoie de programe care să aducă un aport real pentru toți elevii, dar în mod special pentru cei din zonele defavorizate, precum este cazul orașului Bocșa, arătând totodată că programe mai vechi, precum “Cornul și Laptele” trebuie să fie îmbunătățite.
“Avem nevoie de un program care să vină în mod special în ajutorul elevilor din zonele mai sărace și mai defavorizate. Programul care presupune o masă caldă, sau un pachet alimentar gratuit, este un astfel de program care cu siguranță va da rezultate”, a mai afirmat parlamentarul liberal.