Acțiune a polițiștilor, marți seară. În cadrul unor controale rutiere de rutină, peste 40 de timișoreni au fost opriți în trafic și 28 dintre aceștia au rămas fără permis.
„La data de 21.01.2025 polițiștii din cadrul Biroului Rutier Timișoara au organizat o acțiune pe principalele bulevarde din Timișoara în vederea prevenirii accidentelor de circulație produse pe fondul neacordării priorității vehiculelor sau pietonilor, precum și pe fondul nerespectării semnificației culorii roșii a semaforului.
În cadrul acestei acțiuni au fost verificate 41 de autoturisme și legitimate 41 de persoane. De asemenea, au fost aplicate 42 de sancțiuni cu valoare totală de 15.694,00 lei, au fost reținute 28 de permise de conducere, dintre care 9 pentru neacordarea priorității pietonilor, 10 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului, 6 pentru neacordare de prioritate altor autovehicule, iar 3 pentru alte abateri ale regimului rutier”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Scopul controalelor, informează polițiștii, este acela de a preveni accidente rutiere, dar și abaterile de la regimul rutier.
În continuare, polițiștii vor desfășura astfel de acțiuni pentru prevenirea accidentelor de circulație și a oricăror abateri de la regimul rutier.
Foto: Arhivă