1.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Aproape 140 de cărășeni, amendați pentru că au ieșit din case

 

Polițiștii cărășeni continuă să acționeze pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.

Duminică, 368 de polițiști, jandarmi, politisti locali și militari au desfășurat 71 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19 și au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice în județ.

”În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 5 aprilie, au fost aplicate 139 de sancțiuni în valoare de 429.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.

În perioada de referință, au fost conduse 20 de persoane în centrele de carantină și au fost verificate 732 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină”, a transmis Prefectura Caraș-Severin.

De asemenea, 8 societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Tu unde ți-ai amplasat televizorul în living? Pe perete sau pe o comodă? Iată beneficiile primei variante

Montarea unui televizor pe perete este o alegere din ce în ce mai populară, datorită multiplelor beneficii practice și estetice pe care le oferă....

Mai mulți medici și o asistentă din Timișoara au luat șpagă de la 50 de pacienți

Un chirurg şi alţi patru medici, plus o asistentă medicală dintr-un spital din Timişoara, au fost trimişi în judecată după ce au fost prinşi...

Citește și :