Rujeola continuă să dea mari bătăi de cap autorităţilor din România. Numărul de îmbolnăviri se apropie vertiginos de 10.000. Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, după jumătatea lunii noiembrie se înregistraseră deja 9.900 de cazuri.
Rujeola a făcut şi zeci de victime. 36 de persoane au murit, ultimul deces înregistrându-se la un bebeluş de 1 an.
“Un al 36-lea deces datorat rujeolei, confirmat serologic, a fost raportat la un copil în vârstă de 1 an și 1 lună, nevaccinat, din județul Ialomiţa. În săptămâna 13-17.11.2017 au fost raportate încă 78 de cazuri nou confirmate în 10 judeţe”, transmite CNCSBT.
Decesele au fost înregistrate în judeţele Timiş (9), Dolj (7), Arad (6), Caraş-Severin (3) şi câte unul în Bihor, Cluj, Călăraşi, Neamț, Satu Mare, Vaslui, Galaţi, Mureş şi în Bucureşti. Medicii mai trag un semnal de alarmă şi îi roagă pe părinţii ai căror copii nu suferă de alte maladii să îi vaccineze împotriva rujeolei.