În ultimele 24 de ore, în județul Timiș au fost vaccinate anti-COVID-19 1.790 de persoane. Aproape 600 sunt cadre medicale, care au primit rapelul, iar 950 sunt persoane care se încadrează în etapa a II-a de imunizare.
„Menționăm faptul că, de la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Timiș, s-au administrat 15.505 doze vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2”, a transmis DSP Timiș. La cele două centre de vaccinare din Timișoara, Spitalul CFR și Iulius Mall, au fost administrate până acum aproape 2.200 de doze.
Au fost înregistrate 28 de reacții adverse, de intensitate scăzută spre moderată. Acestea sunt durere la locul administrării, mialgii, subfebrilități, cefalee, reacție urcicariană remisă imediat, prurit.