1.1 C
Timișoara
vineri 27 decembrie 2024

Aplicație în 3 limbi pentru refugiații Ucraineni

Refugiații Ucrainei au de acum la dispoziție o aplicație care le arată toate datele de care au nevoie pentru intra, tranzita și ieși din România.

Aceasta indică punctele de trecere a frontierei, conexiunile dintre aeroorturi, gări sau autogări și este create în 3 limbi: română, ucraineană și engleză.

„De astăzi (n.r. duminică), punem la dispoziția celor interesați o aplicație prin care sunt prezentate coridoarele verzi de tranzit pe teritoriul României, pentru persoanele refugiate din Ucraina. Datele sunt furnizate în limba română, engleză și ucraineană, pentru modurile de transport feroviar, rutier și aerian. Prin această aplicație persoanele refugiate care vor să tranziteze România pot alege cele mai eficiente rute”, a tramsmis Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Aplicația a fost dezvoltată de CESTRIN, unitatea aflată în coordonarea Ministerului Transporturilor, în colaborare cu Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și Inspectoratul General al Poliției.

Potrivit Poliției de Frontieră, de la declanșarea crizei din Ucraina, 397.000 de ucraineni au intrat în România.

Cei mai mulți au și plecat spre alte state din vestul Europei.

Aplicația poate fi accesată aici: https://cestrin.maps.arcgis.com/apps/webappviewer/index.html?id=68e8bb8089cc4d3f9d0a0cbe44afc425&fbclid=IwAR2UHUdBOpEQZcHaKWLy3weDMXtxXUzytDqYjSVWxM2RvnrVL7OvRuxm0bI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Moș Crăciun a adus cel mai frumos cadou pentru trei familii din Banat

Trei bebeluși s-au născut de Crăciun la maternitatea Bega. Un moment de emoție atât pentru medici și asistente, cât și pentru paciente, fiindcă acesta...

Recomandările unui medic privind consumul de alcool cu prilejul sărbătorilor

Pentru că este sezonul sărbătorilor și al concediilor, foarte mulți dintre români ar putea fi înclinați să consume băuturi alcoolice. În acest sens, este...

Citește și :