Aplicație de parcat mașinile în Timișoara, creată și prezentată de studenții de la UPT

80

Departamentul de Calculatoare și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnica Timișoara organizează luni, 21 ianuarie 2019, la Centrul de Conferințe al UPT, cea de-a VII-a ediție a Sesiunii de comunicări studențești pentru aplicații mobile. Competiția e dedicată dezvoltatorilor de aplicații mobile și a fost concepută în primul rând pentru studenții Departamentului de Calculatoare și Tehnologia Informației din cadrul UPT.

Evenimentul se organizează anual în sesiunea de iarnă, în luna ianuarie, și își propune ca țintă mult mai largă să crească și să-i atragă pe tinerii pasionați de programarea aplicațiilor mobile, atât din Timișoara, cât și la nivel național.

Concursul nu urmărește să impună un anumit nivel de dificultate sau complexitate a proiectelor, ci caută idei valoroase. Anul acesta, concursul va fi organizat pe două secțiuni, cu criterii și clasamente separate de evaluare: Aplicații Utility & Lifestyle șiJocuri și aplicații de divertisment.

În cadrul celor două secțiuni ale sesiunii vor fi prezentate proiectele selectate din proiectele de semestru pregătite în cadrul disciplinelor Sisteme mobile și aplicații, Programarea sistemelor mobile și Mobile systems and applications.

Studenţii vor prezenta juriului o serie de aplicaţii mobile interesante, printre care una de parcare a maşinii în Timişoara, alta de condus un smart-car, de streaming, manager de cumpărături, o platformă de donat sânge, de gestiune a bicicletelor dintr-un oraş, de detecţie din aer a violenţei urbane, realizare de adunări spontane, creare de muzică prin mişcarea telefonului, manager de evenimente muzicale sau o aplicaţie care notifică utilizatorul despre obiectivele turistice din jur.

Juriul va fi format din persoane din comunitatea antreprenorială, cea academică și cea a dezvoltatorilor cu experiență în domeniul aplicațiilor mobile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.