Apartamentele s-au scumpit în Timişoara cu 1,3%, în medie, în luna ianuarie 2016

84

Potrivit indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel naţional (noi şi vechi) s-a majorat cu 2,1%, de la 951 la 971 de euro pe metru pătrat util; valoarea actuală este cu 6,7% mai ridicată decât cea consemnată în perioada similară a anului trecut, respectiv 910 euro pe metru pătrat util.

În ciuda tendinţei generale, nu toate marile oraşe analizate s-au înscris pe un trend crescător al preţurilor în luna ianuarie, Bucureştiul şi Constanţa făcând excepţie de la regulă. În mod interesant, cel mai mare avans a fost înregistrat în Iaşi, Cluj-Napoca situându-se pe locul secund, se arată într-un comunicat al portalului imobiliar.

În Timişoara, suma medie solicitată de vânzători s-a majorat cu 1,3% în ianuarie 2016, de la 940 la 952 de euro pe metru pătrat util, şi cu 13,5% faţă de perioada similară a lui 2015 (de la 839 de euro pe metru pătrat util).

Apartamentele vechi s-au apreciat cu 1% în ultima lună, de la 940 la 949 de euro pe metru pătrat, şi cu 13,9% la 12 luni (de la 833 de euro pe metru pătrat).

Cu un preţ de 962 de euro pe metru pătrat, locuinţele noi sunt acum mai scumpe cu 2,1% decât la finele lui decembrie 2015 (când costau 942 de euro pe metru pătrat) şi cu 11,7% în decurs de un an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.