Toți românii care au aceste aparate în casă trebuie să le scoată imediat din funcțiune altfel riscă să plătească o amendă de maxim 5.000 de lei.
Echipamentele radio fără marcajul CE (Conformitate Europeană) trebuie scoase imediat din funcţiune, întrucât prin interferenţele produse cauzează disfuncţionalităţi serviciilor de radiocomunicaţii autorizate, inclusiv celor destinate pentru salvarea de vieţi omeneşti, atenţionează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Persoanele care deţin astfel de echipamente radio şi le folosesc încalcă legea şi pot fi sancţionate cu amendă contravenţională cuprinsă între 500 şi 5.000 lei.
Autoritatea derulează o campanie de monitorizare a frecvenţelor radio afectate de emisiile echipamentelor radio neconforme, de identificare a acestora şi de informare cu privire la ilegalitatea folosirii acestor echipamente.
„Unele echipamente radio, aduse, de regulă, din America de Nord sau Asia, funcţionează în benzile de frecvenţe care în România sunt destinate altor servicii, ca de exemplu celor de telefonie mobilă. În momentul în care un astfel de aparat este pus în funcţiune pe teritoriul României, el produce interferenţe prejudiciabile care afectează în mod grav funcţionarea serviciilor de telefonie mobilă. Interferenţele prejudiciabile pot afecta serviciile de comunicaţii pe o rază de la zeci de metri (în cazul jucăriilor teleghidate, spre exemplu) până la peste 500 de metri (în cazul telefoanelor de tip DECT 6.0). În imediata apropiere a echipamentelor fără marcaj CE este afectat semnalul telefoanelor mobile, ceea ce poate genera dificultăţi în continuarea sau iniţierea apelurilor sau a navigării pe internet, în unele cazuri fiind imposibilă apelarea numărului de urgenţă 112”, precizează ANCOM.
Potrivit sursei citate, printre cel mai des întâlnite echipamente care provoacă interferenţe prejudiciabile serviciilor de comunicaţii mobile sunt telefoanele fără fir, de tip DECT 6.0 fără marcaj CE. Alte echipamente radio răspândite şi care trebuie să aibă marcajul respectiv sunt: telefoane mobile, echipamente de supraveghere a copiilor (baby monitoare), desktop PC-uri, tablete, laptopuri, telecomenzi radio, routere, jucării teleghidate prin radio, drone, console şi controllere pentru jocuri video etc.
Marcajul CE este un indicator al conformităţii unui produs cu legislaţia Uniunii Europene şi permite libera circulaţie a acestuia în spaţiul ţărilor membre şi al celor partenere.
În cazul echipamentelor care funcţionează prin emisii în spectrul de frecvenţe, lipsa conformităţii poate determina interferenţe prejudiciabile care afectează funcţionarea serviciilor de telefonie mobilă ori a altor servicii de radiocomunicaţii din cauza neconcordanţei în alocarea benzilor de frecvenţe dintre Uniunea Europeană şi restul statelor care nu au armonizată legislaţia cu cea europeană.
sursa: capital.ro