Toată luna iunie a fost deosebit de ploioasă în vestul țării. Această vară a avut parte de mult peste media altor ani la precipitaţii. De la aceste diluvii ce nu se mai termină au pornit și necazurile celor de la Muzeul Național al Banatului. Castelul Huniade din plin centrul orașului adăpostește cea mai mare parte a bunurilor muzeului. El se află într-o meritată renovare de circa un deceniu. Tocmai acum, când o parte a acoperișului este în reparații, a plouat cu găleata. Constructorul nu a luat toate măsurile de izolare și conservare a șantierului. Apa a pătruns printre cele câteva țigle lipsă și a curs pe pereți în jos două etaje. A udat totul punând în pericol chiar structura de rezistență a vechiului palat.
Au circulat în presă și pe rețelele sociale imagini cu zidurile pline de apă. De aici a început o adevărată tărășenie. Direcția de Cultură a județului Timiș a descins la fața locului ca urmare a unei „autosesizări” și, după peripeții, a început un control. Au fost găsite mai multe nereguli. Specialiștii de la direcția de patrimoniu și cultură susțin că acestea ar fi extrem de grave. Urmarea a fost o amenda de 10.000 lei. Este maximul permis de lege în astfel de cazuri. Printre culpele găsite muzeului au fost citate infiltrațiile de apă , lucrări de reparații făcute impropriu și oprite în stadii ce nu au permis conservarea lucrărilor și a construcției. Nici spațiile folosite pentru depozitare nu au fost găsite corespunzătoare. Obiecte de toate felurile sunt neinventariate sau lipsesc fișele ce ar trebui să le însoțească.
De la acuzații mai mult sau mai puțin fondate s-a ajuns repede la replici acide și ironii schimbate între cele două părți implicate în diferend. Iar de aici la a contesta mai mult sau mai puțin voalat calitățile profesionale ale celor implicați nu a fost prea mult. Cât de multă experiență în domeniul său are fiecare din cei ce se ocupă de patrimoniul județului nu prea am putut afla direct. Ce bine era pe vremea când a fost fondat castelul. Una, două, cavalerii ar fi pus mâna pe săbii și gata duelul. Acum se pune pixul pe chitanțierul cu amenzi. Iar cealaltă parte face contestație și merge în instanță cu un teanc de documente. Durează mult mai mult. Cu sulița nu ar fi durat decât puține minute!
„S-a ajuns într-o situație inacceptabilă, în sensul în care clădirea este de 10 ani într-un șantier care, în loc să aducă o îmbunătățire clădirii, nici măcar nu a reușit să o pună în starea de conservare. Am aflat că în Muzeul Banatului plouă și infiltrațiile sunt de la ultimul etaj până la parter. Informația a venit târziu, ar fi trebuit să știm că șantierul s-a oprit, orice început și sfârșit de lucrări trebuie anunțat. Ne-am autosesizat, ne-am dus la muzeu în 27 iunie unde inspectorii noștri nu au beneficiat de înțelegerea portarului de a intra, deşi aveau legitimație. În 28 iunie am fost din nou în control împreună cu reprezentanții poliției care se ocupă de patrimoniu și am văzut situația în care se afla muzeul. Din punct de vedere al distrugerilor, din păcate, sunt mari și greu de înteles cum s-a ajuns în situația să plouă în muzeu, să fie o cantitate atât de mare de apă. Am aflat de un litigiu între constructor și proprietarul clădirii. Dacă e să reproșăm ceva, e că nu ne-au anunțat când s-au întrerupt lucrările. O clădire de patrimoniu, cea mai importantă din vestul țării, este în pericol de degradare, iar noi am fost anunțați târziu, în 28 iunie când deja eram în control”, a comentat cele găsite directorul Direcției de Patrimoniu și Cultură Timiș, Sorin Predescu.
Reprezentanții Muzeului Banatului nu sunt de acord cu cele imputate lor. În aparărea sa, Claudiu Ilaș, managerul muzeului, susține că e imposibil să respecți chiar toate cerințele cu oameni puțini, fără specialiști și în spații mult subdimensionate. Mai mult, directorul Ilas arată că acest control a venit țintit și tendențios fără ca măcar să fie anunțat cu câteva zile înainte. Tot în apărarea sa, spune că atât Consiliul Județean Timiș, cât și Inspectoratul de Stat în Construcții au fost informate de oprirea lucrărilor de reparații la Palatul Huniade.
„Problemele legate de depozite sunt de zeci de ani de zile, s-au agravat când s-au mutat depozitele, nu există spații suficiente. Am luat măsuri, am cerut CJT-ului să ne acorde sprijin prin alocarea de spații, ne-a spus să ne descurcăm cum putem până când începe faza de restaurare… până în 2014 nu exista nici un specialist în conservări, în ultimii 2 ani am angajat doi. Dar nu au acreditare. Unul finalizează în septembrie pregătirea, celălalt… finalizează anul viitor. Pentru conservarea lemnului, nu aveam în 2014, când am preluat conducerea muzeului, nici un restaurator, dar între timp am angajat unul. În ce privește depozitarea pe hol a pieselor, s-au luat măsuri de câte ori a fost nevoie prin curățarea locului, dar nu avem spații de depozitare… Ni s-a promis că ne dau un spațiu în clădirea garnizoanei din Piața Libertății, un spațiu provizoriu pentru restauratori ” susține Claudiu Ilas, directorul Muzeului Național al Banatului.
O mică parte din probleme poate că se vor rezolva, dar va dura destul de mult. Muzeul Banatului a depus un proiect pentru accesarea de bani din fonduri europene pentru spații de depozitare noi, așa cum prevăd cerințele moderne.
Cât despre apa infiltrată în ziduri situația nu se mai poate repeta. S-au pus noi jgheaburi care au costat peste 3.500 de lei.
„Constructorul a semnat în anul 2012 un contract și a preluat cu proces verbal de predare-primire toată partea de nord-vest a castelului. În urmă cu trei luni, au oprit lucrările din cauza expirării autorizației pentru că nu s-au încadrat în timp. Vom face o expertiză pe care o vom plăti noi, se vor stabili pagubele, iar în urma acesteia constructorul va repara ce s-a stricat. Tot ei vor plăti și penalitățile aferente. S-au depus acte pentru o nouă autorizație de construcție, sperăm ca într-o lună să o primim” a mai adăugat directorul Ilaș. În aceste condiții, această etapă a reparațiilor ar putea fi finalizată până la toamnă.