Anunț viral, dintr-un gest disperat: „Vând maşina pentru a-mi trata fetița”

108
Pentru Petru Ciprian Bucur şi familia sa, viaţa a fost una complet normală până acum un an. Împreună cu soţia şi cele două fetiţe, au dus o viaţă decentă în Norvegia, însă împinşi de lipsa unui loc de muncă au decis să se întoarcă acasă, lângă cei dragi, la Suceava. Viaţa le-a fost dată însă peste cap în octombrie 2018, când au aflat că fetiţa lor cea mare, Adelina, în vârstă de doi ani şi jumătate la acea dată, suferă de o boală rară: retinoblastom!

Pentru Adelina, salvarea nu a venit din România. Procedura birocratică care trebuie urmată pentru un eventual tratament în străinătate, finanţat de stat, este stufoasă şi, în cele mai multe cazuri, se aprobă mult prea târziu.

„De atunci a început căutarea, am dat mailuri pe la clinici din Barcelona, Turcia, Franţa, Italia. La Siena, este a doua cea mai bună clinică din Europa pe cazuri din astea, şi am zis să mergem acolo, pentru că ştim şi limba. La Siena numai cât a văzut-o medicul de la urgenţe şi-a dat seama ce are, dar nu ne-a primit la tratament, pentru că ne trebuia un formular european. Numai că acesta durează mult să îl iei şi, de multe ori, se aprobă prea târziu. Din Italia am sunat în România vreo două ore până când am aflat ce trebuie la acel dosar, ca să aflu că de fapt trebuia să aduc copilul înapoi în România, să facă investigaţii, să completez un dosar stufos şi să mă rog ca într-o lună de zile să fie acceptat. Ori la retino-blastom, într-o lună de zile mai bine cumperi sicriu decât să aştepţi”, explică tatăl Adelinei.

Până la urmă, s-a găsit o soluţie. Bunica fetei, rezidentă cu acte în regulă în Italia, a reuşit să îi treacă pe Adelina şi pe Petru pe asigurarea sa de sănătate, astfel încât costul tratamentului să fie acoperit. Dar nici aşa nu a fost uşor pentru familia Bucur.

Pentru că viaţa în Italia nu este ieftină, iar cazarea în apropierea spitalului este greu de găsit şi nu la cele mai mici preţuri, Petru Bucur a decis să îşi scoată maşina la vânzare. A pus anunţul pe o platformă de anunţuri online din România şi, pentru a nu fi considerat samsar, a menţionat în anunţ şi pentru ce are nevoie de bani.

Nu a fost, însă, de ajuns pentru cei care au citit anunţul. „Când am pus anunţul pe OLX, am scris chestia asta, pentru a vedea lumea de ce vând maşina, să nu creadă oamenii că sunt samsar. Intenţia mea asta a fost să arăt că nu sunt un comerciant, nu mă ocup cu aşa ceva, să vadă că am nevoie de bani, de asta o vând şi, ca să se convingă, am lăsat şi linkul către pagina Adelinei. Vestea bună este că am primit multe apeluri de la oameni care nu au vrut să cumpere maşina, dar au vrut să doneze pentru Adelina, lucru care m-a surprins şi m-a bucurat foarte mult. Am reuşit să şi vând maşina, am avut noroc.  Dar nu am fost ferit nici de cei care au crezut că sunt samsar. Ba chiar am primit mesaje de la unii care ziceau că ştiu ei că eu mai am vreo 10 maşini la vânzare, că le dau kilometrajul înapoi, lucruri din astea”, a declarat bărbatul.

Şi cu cei de la platforma de anunţuri au fost probleme. Anunţul iniţial al bărbatului a fost dezactivat automat, pentru că, spune el, ar fi încălcat reglementări ale companiei.

întreaga poveste, pe dcnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.