Românii care intenționează să plece din țară pentru mai mult de șase luni de zile vor risca, de la 1 ianuarie 2018, să fie amendați dacă nu notifică Fiscul în prealabil.
Notificarea Fiscului trebuie făcută prin completarea şi depunerea unui chestionar de rezidenţă fiscală. Obligaţia de notificare a intenţiei de a pleca din România pentru mai bine de jumătate de an nu este nouă în legislaţia autohtonă, însă recent a fost reglementată, prin ordonanţă a Guvernului, o amendă pentru cei ce o omit. Concret, amenda pentru nedepunerea în timp util a chestionarului respectiv va fi, din prima zi a anului viitor, între 50 şi 100 de lei.
Obligaţia de a depune ghidul o au persoanele fizice care pleacă din România pentru o perioadă sau mai multe perioade de şedere în străinătate care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive. La fel, trebuie să depună chestionarul şi persoanele fizice care sosesc în România şi au o şedere în statul român o perioadă sau mai multe perioade care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat.
Ghidul ANAF poate fi consultat AICI.
sursa: digi24.ro