Anunț alarmant din partea noii șefe a DSP Timiș: „Suntem depășiți de situație!”

3234

Şefa Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, Mariana Rădulescu, numită în această funcţie în urmă cu doar două săptămâni, a trimis o scrisoare deschisă Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş în care a scris că ”indiferent cu cate scenarii am lucra, trebuie să recunoaştem, dacă mai avem un dram de demnitate şi respect faţă de cei cărora trebuie sa le asiguram liniştea şi supravieţuirea, că suntem depăşiţi de situaţie!”.

Rădulescu reclamă orgolii mărunte şi pasarea de responsabilităţi. ”Încă de la început, doresc sa mentionez că scopul acestei scrisori deschise este unul singur: un apel la responsabilitate instituţională, la celeritatea factorilor de decizie şi, nu în ultimul rând, la o pandemie de umanitate, solidaritate şi toleranţă din partea tuturor cetăţenilor acestui judeţ!”, îşi începe Mariana Rădulescu, şefa DSP Timiş, scrisoarea către Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş şi mass-media.

Rădulescu spune că nimeni nu poate spune când vorm reveni la situaţia de dinainte de izbucnirea crizei cauzate de coronavirus şi că e nevoie de comunicare rapidă şi asumarea răspunderii.

”Astăzi, situaţia pe care o traversam cu totii, din cauza pandemiei de Covid-19, este una unica! Viaţa noastră s-a schimbat de la o zi la alta şi, in continuare, este intr-o perpetua transformare. Tot astazi, nimeni nu ştie sa spună când vom reveni la normal şi de când ne vom putea bucura unii de ceilalţi, aşa cum o făceam înainte. Aşadar, este vremea in care toleranta, solidaritatea, empatia, umanitatea şi responsabilitate publica, cu atât mai mult cu cât in joc sunt vieţile cetăţenilor acestui judeţ, ar trebui sa primeze şi sa fie dezideratul nr 1 al tuturor instituţiilor publice, implicate in lupta împotriva Covid-19. Nu doar la nivel declarativ, ca sa dam bine la camera tv sau la poza de grup, ci şi faptic!”, a mai scris Rădulescu.

Şefa DSP Timiş mai spune că indiferent cate scenarii vor exista şi indiferent câte şedinţe vor mai fi, ori câte monisii sau comitete se vor înfiinţa, ”suntem depăşiţi de situaţie”.

”Indiferent câte comisii sau comitete de criza am infiinta, indiferent câte ore preţioase am pierde in discuţii sterile şi in şedinţe interminabile, indiferent cu cate scenarii am lucra, trebuie sa recunoaştem, dacă mai avem un dram de demnitate şi respect faţă de cei cărora trebuie sa le asiguram liniştea şi supravieţuirea, ca suntem depăşiţi de situaţie! Şi NU suntem depăşiţi datorita faptului ca NU avem profesionişti in domenii vitale de activitate, ci din cauza unor orgolii mărunte, din pricina faptului ca pasăm responsabilităţi de la unul la celalalt si ca, incredibil, ne este teama sa ne asumam decizii logice şi fireşti, care ar putea salva vieti omeneşti! Mai grav este faptul ca ne este teama sa vorbim şi sa spunem ce gândim, pentru ca totul se desfăşoară intr-o nota politica şi beneficiul capitalului electoral, un adevăr pe care unii ar trebui sa şi-l asume şi sa-l clameze cu voce tare.

Mariana Rădulescu a fost numită în funcţia de director al Direcţiei de Sănătate Publică Timiş în data de 10 martie, după ce fosta şefă Cornelia Malac a fost demisă din cauza proastei gestionări a crizei provocată de coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.