„Sărbătoarea Anului Nou în spaţiul carpato-ponto-danubian s-a oprit la trei date diferite de început de an: Crăciunul, Anul Nou şi Boboteaza. Secvenţele rituale şi ceremoniale de renovare a timpului la sărbătorile Crăciunului, de la degradarea progresivă a timpului la ideea de haos dinaintea Creaţiei când este jertfită divinitatea adorată, de la renaşterea divinităţii la ideea de beatitudine cu care începe derularea noului an calendaristic, formează un spectaculos scenariu rito-magic din care nu lipsesc: Tăiatul porcului, Prepararea alimentelor rituale, Deschiderea mormintelor, Aşteptarea şi ospătarea morţilor, Stingerea şi aprinderea rituală a luminilor şi focurilor, Ospeţele şi banchetele rituale, Elementele dionisiace, Strigătul peste sat, Deschiderea cerului, Arderea comorilor, observaţii astronomice, previziuni meteorologice, încercarea norocului, alungarea spiritelor morţilor, Îngroparea Crăciunului sau a Anului Vechi, actele de profilaxie şi de divinaţie, vrăjile şi farmecele.” (Ion Ghinoiu, Vârstele timpului, București, Editura Meridiane, 1988, p. 151 ș.u.).
Este vorba, de fapt, de un ansamblu de ceremonii, care funcţionează unitar, ca un sistem, şi pe care numai noi îl vedem separat, fragmentat, cu mult împuţinat şi sărăcit; din tot acest ansamblu, astăzi au rămas doar colinda şi ospăţul orgiastic, fără a le mai conştientiza însă dimensiunea sacră. Pe de altă parte, omul de astăzi este văduvit de marea bucurie a schimbării timpului, pentru că aproape nici una din semnificaţiile momentului nu sunt asumate. Astfel, noaptea Anului Nou este momentul cel mai important din viaţa comunităţii şi a fiecărui individ. Restaurantele se pregătesc din timp, oamenii aşijderi, se fac rezervări, se pleacă în străinătate, se etalează toalete, se cheltuiesc mulţi bani. Puţini dintre noi realizează însă faptul că petrecerea de Anul Nou este un ospăţ orgiastic, venit din timpuri imemoriale, cu caracter sacru, menit să marcheze hotarul dintre timpuri: cel vechi şi cel nou.
De aici derivă dansurile (unele specifice), gesturile, libertatea de limbaj şi de comportament, căci petrecerea orgiastică are chiar această caracteristică esenţială, și anume pe aceea de a aboli comportamentul obişnuit, al vieţii de zi cu zi, de a strica ordinea şi rânduiala cotidiene, şi de a institui, astfel, haosul, cel care, în numeroase mitologii, ar fi precedat Creația. În spațiul rural se merge cu Plugușorul, considerat cel mai vechi cântec ritual din Europa, și care este încă funcțional. În spațiul bănățean, acest obicei, relativ nou în arealul regiunii noastre, se performa în Ajunul Anului Nou, de către copii, feciori, bărbați căsătoriți. Ei erau denumiți colindători, plugărași (cei mici), plugari (cei mari). Ca recuzită se consemnează plugul, clopotele, bicele, buhaiul, plugul cu boi sau tras de un cal, împodobit cu brad, panglici colorate. De Anul Nou, spre deosebire de Crăciun, unde în vechime darurile erau exclusiv în produse (vin, cârnați, colac etc.), colindătorii primesc bani, dar și colaci, mâncare, băutură.
Gheorghe Secheşan