Anul 2018 aduce scumpiri la energia electrică! Cu cât vom plăti mai mult

318

Prețul energiei pentru consumatorii care sunt alimentați în regim de serviciu universal va crește de la 1 ianuarie, energia în perioada de vârf de consum, între orele 18:00 – 22:00, urmând să fie mai scumpă cu 13%, potrivit datelor postate pe site-ul OPCOM.

Licitațiile pentru trimestrul I din anul 2018 de pe Piața Centralizată pentru Serviciul Universal (PCSU) s-au finalizat marți, iar OPCOM a publicat prețurile de închidere.

Astfel, pentru energia livrată în bandă, între orele 1:00 — 24:00, prețul va fi de 245 de lei pe MWh, cu 6,5% mai mare decât în trimestrul patru din acest an.

Prețul pentru intervalul orar 8:00 — 24:00 va fi de 272 lei pe MWh, cu 7% mai mare, iar pentru vârf de consum, adică între orele 18:00 și 22:00, prețul va fi de 302 lei pe MWh, în creștere cu 13%.

De la 1 ianuarie, piața de energie va fi complet liberalizată, iar populația care până acum era în regim reglementat va primi energie la prețurile la care se închid licitațiile pe PCSU.

sursa: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.