4.1 C
Timișoara
marți 5 noiembrie 2024

Anul 2017 a fost pus pe hârtie și luat la analiză de jandarmi

Marți de dimineață Universitatea de Vest era plină de jandarmi. Dar nu au venit să restabilească ordinea sau să facă o intervenție cu scuturi și bastoane. Nici nu aveau de dat restanțe. Pur și simplu au venit să țină o ședință de lucru cu invitații lor.
A început noul an 2018 și, așa cum este firesc, jandarmii timișoreni de la ambele structuri ce poartă uniforma albastră au tinut să adune pe hârtie ce au făcut anul trecut. Bilanțul activităților este nu doar o obligație de serviciu dar și un foarte bun instrument de lucru ce permite o bună evaluare a tot ce ține de activitatea lor. De la efectivele implicate în numeroasele misiuni până la starea materială a infrastructurii ce o au la dispoziție și a echipamentelor specifice nu a scăpat nimic din acestă analiza de activitate.
Marți, 23 ianuarie 2018, în sala „Aula Magna” a Universității de Vest din Timișoara, a avut loc evaluarea activității pe care efectivele Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara și ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș „General Moise Groza” au desfășurat-o în anul 2017.
La activitatea de evaluare a participat, din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, colonelul Ionuț Cătălin Sindile, prim adjunct al inspectorului general și șef al Statului Major al Jandarmeriei Române. A luat parte la eveniment Eva Georgeta Andreaș, prefect al județului Timiș și, de asemenea, șefi ai instituțiilor publice cu care jandarmii cooperează și colaborează pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin.
Jandarmii și-au prezentat activitatea pe care au desfășurat-o pe parcursul anului ce a trecut, în contextul regional ce poziționează instituția ca promotor al actului de securitate. În alocuțiunile ce au avut loc, a fost reliefat faptul că Jandarmeria are un rol important în asigurarea climatului de ordine și siguranță în rândul cetățenilor și că acest deziderat se obține prin efortul comun al tuturor instituțiilor cu care cooperează și colaborează.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un copil de 3 ani, lovit de mașină

Luni, 4 noiembrie, în jurul după amiezii, un copil de trei ani a fost lovit de mașină în localitatea timișeană Gelu.  Într-un moment de neatenție...

CCIAT a scris o nouă pagină în cartea excelenței afacerilor timișene

În prima zi a lunii noiembrie, Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș a găzduit cea de-a 31-a ediție a GALEI EXCELENȚEI ÎN AFACERI...

Citește și :