1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

„Antrenori digitali” la Universitatea Politehnica Timișoara

Introducerea de noi tehnologii multimedia face parte din misiunea de a preda abilități din secolul XXI; multimedia este un exemplu al tipului de resursă care va transforma universitățile actuale în centre de învățare de ultimă generație și va oferi comunităților acces la tehnologii care vor avea un impact semnificativ în domenii precum educație, cercetare științifică, arhitectură, producție, inginerie, asistență medicală etc.

Este important de menționat că tehnologiile multimedia în universități au rolul de a crea o percepție cât mai realistă a utilizatorilor în contextul dinamic al învățării printr-o mai mare diversitate de expresie a resurselor digitale și de a consolida învățarea prin proiecte practice.

În lumea de azi, în care educația on-line a devenit o necesitate, în care cercetarea, diseminarea rezultatelor, implementarea unor proiecte necesită tot mai mult resurse și competențe digitale, devine din ce în ce mai necesară pregătirea personalului instituțiilor în acest domeniu. Universitatea Politehnica Timișoara coordonează un proiect ce își propune dezvoltarea unui set de mijloace pentru formarea personalului universității în crearea și utilizarea eficientă a tehnologiilor multimedia. În cursul acestei săptămâni a avut loc o primă reuniune on-line a partenerilor din cadrul proiectului MUST – „Multimedia Competencies for University Staff to Empower University – Community Collaborations”.

Echipa UPT, coordonată de prof.dr.ing. Anca Drăghici, susținută de departamentele de Relații Internaționale, Comunicare și Imagine, Financiar-Contabil și de Centrul de e-Learning, s-a întîlnit on-line cu reprezentanți ai universităților partenere (Universidad de Alicante – Spania, Kaunas University of Technology – Lituania, International School for Social and Business Studies – Slovenia, South East European University Tetovo – Macedonia de Nord), dar și cu experți (parteneri ai proiectului) în crearea resurselor digitale, a tehnologiilor de comunicare și multimedia (Storytellme – Portugalia, SoWiBeFo – Germania).

Scopul acestei prime întâlniri de proiect a fost de a stabili cadrul de colaborare și implementare a proiectului MUST, prezentarea potențialului și așteptărilor fiecărui partener, precum și informarea cu privire la aspectele de management financiar. Mesajul consorțiului internațional MUST a fost categoric pentru considerarea tehnologiilor multimedia ca având un potențial enorm în îmbunătățirea activităților de comunicare, de diseminare a rezultatelor din cercetare; acestea vor crește calitatea educației on-line și vor susține într-un mod profesionist proiectele universității cu alți actori ai comunității.

Ca urmare, proiectul MUST este conceput pentru a îmbunătăți și diversifica abilitățile personalului din universitate, în crearea și utilizarea eficientă a tehnologiilor multimedia pentru educație, cercetare, proiecte comunitare universitare, publicitate, campanii media sau alte acțiuni asemenea orientate către comunitatea locală, regională, națională sau internațională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :