Fiscul din Timiş a virat eronat banii unui ONG, în contul altei asociaţii. Este vorba despre suma de 30.000 de lei, care ar fi trebuit să ajungă la ,,Asociatia Alex, Radu si autismul”, în urma redirecţionării a doi la sută din impozitul pe venit.
În momentul în care conducerea asociaţiei, care este formată chiar din părinții celor doi copii bolnavi de autism, a solicitat lămuriri, reprezentanţii Fiscului au spus că la cont era ataşat numărul de înregistrare al celuilalt ONG. Reprezentanții ANAF au mai precizat că asociaţia trebuie să aștepte până în decembrie, când ar putea primi banii înapoi de la celălalt ONG.
Georgiana Boian, mama copiilor, a sperat că totuși greșeala celor de la Fisc va fi reparată mult mai devreme. Astăzi, femeia a postat un mesaj pe pagina personală de Facebook, după ce ieri, 30 iulie, a fost ziua unuia dintre copii săi.
,,Ieri a fost ziua lui Radu , a implinit 7ani.
Ar fi trebuit sa fie o zi plina de bucurie. A fost umbrita de faptul ca el inca nu va merge la scoala (autismul asta ii taie aripile), de faptul ca nici presa nu mai are putere in tara asta si functionarii mint la televizor. Tineti minte domnul care zicea ca intr-o saptamana ne primim banii ? De pe 17 iulie pana acum pe 31 iulie nici un leu nu a intrat de la anaf timisoara in contul asociatiei Alex,Radu si autismul…din cei 31000 lei…sau cati ori fi ca nimeni nu stie exact…Noi nu avem nici un raspuns oficial…..asteptam….
Le-am promis copiilor mei, diagnosticati cu autism, mi-am promis mie, ca voi face tot ce imi sta in putere sa ii ajut, cat timp voi fi pe lumea asta.
Deci, am nevoie de 31000 oameni care sa doneze 1leu – astfel acoperim „greseala” anaf-ului….
Intre timp noi muncim la grupul de licitatii, sa mai adunam ceva. O sa fac bilantul zilele astea sa vedem cum stam.
Simt o mare dezamagire…Pentru cateva zile chiar am sperat ca isi vor repara greseala si ca nu va trebui sa astept pana in decembrie.
Donatii se pot face in conturile, specificand DONATIE:
ASOCIATIA ALEX,RADU SI AUTISMUL
CIF: 33112876
cont: RO46INGB0000999904328126
! atentie,se percepe comision la depunerea de numerar in caserie (15lei)
sau
RO38INGB0000999901703741 ING Bank
pe numele Boian Costinela-Georgiana
paypal: alex_tm_2004@yahoo.com
Eroare incredibilă a Fiscului din Timiş ! Ce ,,nefăcută” a reusit să facă !